loading...

In Olt 15 inculpaţi achitaţi în dosarele procurorilor olteni, anul trecut. 11 dintre ei au scăpat de acuzaţii în urma.

15 inculpaţi achitaţi în dosarele procurorilor olteni, anul trecut. 11 dintre ei au scăpat de acuzaţii în urma dezincriminării faptelor

11 din cei 15 inculpaţi care au fost achitaţi, în anul 2017, în cauze instrumentate de procurorii olteni, au beneficiat de dezincriminarea sau de declararea ca neconstituţională a uneia dintre infracţiunile de care erau acuzaţi.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, a declarat că din acest motiv a crescut şi numărul soluţiilor de achitare de la doar şase, în 2016, la 15, anul trecut.
06
„Deşi am înregistrat soluţii de achitare, într-un număr de 15, faţă şase anul trecut, la nivel de judeţ, niciuna dintre acestea nu a fost reţinută ca fiind imputabilă procurorului. Vreau să precizez că din cele 15 soluţii de achitare, 11 s-au pronunţat ca urmare a dezincriminării, respectiv ca urmare a unor decizii de neconstituţionalitate prin raportare la abuzul în serviciu, respectiv circulaţia pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, unde a intervenit o decizie de neconstituţionalitate, acum doi ani şi jumătate.

Ca pondere, numărul inculpaţilor achitaţi din numărul inculpaţilor trimişi în judecată pe alte temeiuri decât cele privind dezincriminarea este destul de mic, 0,47%”, a declarat Anca Anuţa.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*