You are here
Home > Actualitate > Spionii israelieni i-au spionat pe spionii ruși în timp ce spionau planurile de spionaj ale americanilor cu ajutorul Kaspersky
loading...

Spionii israelieni i-au spionat pe spionii ruși în timp ce spionau planurile de spionaj ale americanilor cu ajutorul Kaspersky

Un caz de spionaj „în lanț” a fost detaliat pe larg într-un articol din New York Times, care dezvăluie modul în care spionii israelieni au urmărit, în timp real, cum hackerii guvernului rus căutau în computerele din lumea întreagă numele programelor de spionaj americane.

Hackerii ruși aveau acces la o bază de date atât de mare prin intermediul antivirusului produs de o companie rusă, Kaspersky Lab, utilizat de peste 400 de milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv de oficialii de la peste zece agenții guvernamentale din SUA, potrivit digi24.ro

Spionii israelieni care au intrat în rețeaua Kaspersky au alertat SUA cu privire la tentativele Rusiei. Întâmplările au avut loc în urmă cu doi ani, însă abia luna trecută guvernul american a ordonat ca antivirusul să fie scos de pe calculatoare.

Nu se știe deocamdată, cel puțin public, ce alte informații top secrete ar mai fi putut fura hackerii ruși de la agențiile guvernamentale americane și cum a fost transformat antivirusul Kaspersky într-un „motor de căutare precum Google, dar pentru informații secrete”.

La fel ca orice alt antivirus, Kaspersky cere acces la toate documentele stocate pe un computer, pentru a le scana de viruși și malware. Însă în acest caz, software-ul le-a dat rușilor unealta perfectă pentru a căuta prin documente și a aduna informațiile care îi interesau.

NSA și Casa Albă au refuzat să comenteze informațiile despre breșa de securitate, la fel și Ambasadele Israelului și Rusiei.

Kaspersky Lab a dat în judecată administrația Trump

În decembrie 2017, compania rusă Kaspersky Lab a dat în judecată administraţia Trump, la un tribunal federal din Statele Unite, pentru că guvernul american a privat-o de un drept prin interzicerea utilizării softului său anti-virus în agenţiile guvernamentale, transmite Reuters.

Procesul este cel mai recent efort al Kaspersky Lab de a respinge acuzaţiile că ar fi vulnerabilă la influenţa Kremlinului.

Departamentul american pentru securitate internă (DHS) a emis o directivă, în septembrie, adresată agenţiilor civile, prin care le-a ordonat să elimine softul Kaspersky Lab din reţelele lor informatice, în termen de 90 de zile.

Preşedintele Donald Trump a semnat în decembrie o lege care interzice utilizarea softului Kasperky Lab în agenţiile civile şi americane.

Kaspersky Lab a negat în repetate rânduri că ar avea legături cu vreun guvern şi a susţinut că nu ar ajuta vreun guvern să spioneze cibernetic.

“DHS a lezat reputaţia Kaspersky Lab şi operaţiunile comerciale ale acesteia, fără vreo dovadă de comportament incorect din partea companiei”, a afirmat fondatorul Kaspersky Lab, Eugene Kaspersky, într-o scrisoare deschisă adresată luni agenţiei.

Într-o încercare de a răspunde suspiciunilor, compania a anunţat în octombrie că va pune la dispoziţie codul sursă pentru sofware-ul său şi pentru viitoarele actualizări ale acestuia unor părţi independente.

Oficialii americani au spus că această propunere, deşi binevenită, nu este suficientă.

Lasă un răspuns

Web Development, Web Application, E-commerce Website, Android apps, Web Design, And Much more.

Details

Top