You are here
Home > Accidente > O tânără din Bistriţa a trăit ca o regină cu banii de pe un card găsit într-un plic, prinsă după 6 luni
loading...

O tânără din Bistriţa a trăit ca o regină cu banii de pe un card găsit într-un plic, prinsă după 6 luni

Foto ilustrativ / Fata a cheltuit o sumă uriaşă de pe card, peste 20.000 de lei

O tânără din Bistriţa a dus în câteva luni o viaţă plină de huzur cu un card care nu era al ei.

Fata a cheltuit o sumă uriaşă de pe card, peste 20.000 de lei, bani pe care acum trebuie să-i dea înapoi.

Cardul era într-un plic, cu PIN-ul alături
Potrivit poliţiştilor, tânăra din Bistriţa şi-ar fi însuşit fără drept, în timp ce se afla într-o locuinţă din oraş, un plic, crezând că în interior se află o sumă de bani.

Însă, în plicul respectiv se afla un card, lângă care era specificat si PIN-ul.

Fata a cheltuit 22.000 de lei în 2 luni
Poliţiştii spun că tânăra a început să facă retrageri repetate de pe cardul respectiv, iar în 2 luni de zile, fata a cheltuit 22.000 de lei de pe card.

Astfel, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat-o ieri, pe tânăra de 36 ani, din Bistrița, bănuită de comiterea faptei, transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

Banii trebuie recuperaţi, spun poliţiştii
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.

Lasă un răspuns

Web Development, Web Application, E-commerce Website, Android apps, Web Design, And Much more.

Details

Top