Investitorii americani se plâng de funcționarii șpăgari din România Actualitate Diaspora Diverse Economic Europa EVENIMENTE EXTERN Galerie International media Neinteresante NEWS Online Romania SHOWBIZ Social SPORT Stiri SUA TURISM by admin - februarie 28, 2019februarie 28, 20190 Un raport al Departamentului de Stat al SUA atrage atenția asupra cotelor alarmante de corupție din România. Experţii guvernului american arată că funcționarii români cer frecvent mită investitorilor străini și împiedică dezvoltarea proiectelor pe teritoriul țării noastre. Una dintre probleme o constituie chiar taxele prea mari din câmpul muncii. Raportul privind Climatul Investițional, redactat de către Departamentul de Stat al SUA, arată că deși România dispune de un sistem anti-corupție care are succes (DNA), mita continuă să reprezinte amprenta românilor când vine vorba de investiții străine. “Corupția la toate nivelurile rămâne endemică, iar liderii politici ai țării nu au manifestat încă o voință politică necesară și consistentă pentru a combate în mod eficient această problemă”, se arată în raport. Investitorii americani se plâng că atât funcţionari din administraţia locală, cât şi angajaţi ai Vămii sau ai administraţiilor locale, au cerut mită pentru favorizarea celui în cauză. Specialiștii români spun că problema se află în spatele celor acuzați și închiși pentru corupție, iar pentru asta este necesară o reformă structurală, care să permită depistarea tuturor mecanismelor de corupție. ”Aici ajungem la o temă pe care noi o abordăm frecvent. Şi anume aceea a necesităţii unor reforme structurale care să elimine mecanismele care perpetuează corupţia în România. Pentru că de foarte multe ori mecanismele astea trăiesc dincolo de indivizii care sunt traşi la răspundere pentru o faptă penală sau alta. Astfel încât avem acţiuni din partea DNA-ului, avem rezultate clare în combaterea corupţiei la nivel înalt şi cu toate acestea observăm că cei care iau locul celor care ajung în puşcărie comit acelaşi tip de fapte”, a declarat pentru Digi24, Laura Ştefan, expert anticorupţie. De asemeni, în raportul Departamentului de Stat al SUA se mai atrage atenția asupra procesului greoi de privatizare din România și a taxelor prea mari din câmpul muncii, după ce aproximativ 40% din salariul brut ajunge în bugetul statului sub formă de contribuţii pentru sănătate, şomaj şi pensii, ceea ce favorizează munca la negru și nedeclararea veniturilor.