You are here
Home > Actualitate > Polițist de la Transporturi, prins în flagrant când lua motorină de la navele din Portul Galați
loading...

Polițist de la Transporturi, prins în flagrant când lua motorină de la navele din Portul Galați

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Galați a finalizat cercetările și a întocmit rechizitoriul prin care, a dispus trimiterea în judecată a unui polițist și a unui timonier.

„A.I., subofițer în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare”, se arată într-un comunicat al DGA din 3 iunie 2019.

Polițistul este acuzat că pe data de 4 aprilie 2018 l-a ajutat pe inculpatul R.A., care avea calitatea de timonier/gestionar pe vasul Danube 1 care aparținea unei societăți comerciale, să-și însușească cantitatea de 150 de litri de motorină.

Odată cu agentul de la Transporturi a fost trimis în judecată și timonierul R.A. care era și gestionar pe Danube 1. 

El a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare pentru că în calitatea pe care o avea, aceea de timonier/gestionar pe navă, și-a însușit cantitatea de 150 de litri de motorină din cantitatea totală pe care o avea în gestiune.

În această acțiunea el a fost ajutat de polițist.

Conform DGA, în seara de 4 aprilie 2018, în jurul orelor 22.00, agentul de poliție A.I. era în timpul liber când s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală  în zona Portului Galați pentru a cumpăra o cantitate de motorină.

Sub prețul pieței, firește.

Polițistul l-a contactat pe R.A., timonier pe vasul Danube 1 care acostase la un ponton al Administrației Porturilor Dunării Maritime Galați, navă care aparținea persoanei vătămate, o societate comercială din București, pentru a afla dacă are motorină de vânzare.

Ca urmare a răspunsului afirmativ dat de timonierul – gestionar, subofițerul a urcat la bordul navei unde i-a dat acestuia recipientele pentru a le umple cu motorină din tancul rezervor al navei.

Apoi, timonierul a scos din rezervor cantitatea de 150 de litri, cu care a umplut bidoanele date de polițist.

Cei doi au transportat combustibilul în pe puntea vasului, zona tribordului unde se află sala motoarelor.

Erau multe bidoane de transportat, așa că agentul de la Transporturi a cerut ajutorul unei alte persoane pentru a putea duce în portbagajul autoturismului său parcat în dreptul pontonului.

În timp ce încerca să transporte cantitatea de 150 de litri de motorină către autoturismul proprietate personală, polițistul a fost surprins în flagrant de un echipaj de poliție.

Colegii săi l-au dus la sediu unde s-a întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Anchetatorii susțin că agentul de poliție obișnuia în repetate rânduri să achiziționeze motorină din zona Portului Galați de pe pontoanele aflate la malul Dunării sau de la camioanele staționate în zona Vămii Galați. 

Lasă un răspuns

Top