You are here
Home > Accidente > Pilotul avionului militar american prăbușit în largul Marii Britanii, a decedat
loading...

Pilotul avionului militar american prăbușit în largul Marii Britanii, a decedat

Pilotul avionului militar american prăbușit în Marea Nordului, în largul Marii Britanii, a fost găsit decedat, au anunțat Forțele Aeriene din Statele Unite.

,,Pilotul avionului de tip F-15C Eagle prăbușit a fost localizat și este decedat. Este o pierdere tragică, transmitem condolenațe Escadrilei 493″, a comunicat Unitatea de Aviație 48, din cadrul Forțelor Aeriene Americane.

Echipe de intervenție din SUA și Marea Britanie încearcă să recupereze epava avionului de vânătoare.

Aparatul decolase din Baza aeriană Lakenheath, situată la circa 40 de kilometri de orașul Cambridge. Avionul s-a prăbușit în Marea Nordului, în cursul unei misiuni de antrenament.

Un avion de vânătoare american s-a prăbuşit în largul coastelor Marii Britanii

Un avion de vânătoare al Statelor Unite ale Americii s-a prăbuşit, în această dimineață, în largul coastelor Marii Britanii, pilotul fiind dat dispărut în Marea Nordului. Avionul se afla în timpul unei misiuni de antrenament de rutină, transmit AFP, Reuters şi BBC, citând un comunicat al US Air Force.

Aparatul, de tipul F-15C Eagle, a decolat de la baza aeriană britanică Lakenheath din Suffolk, și a căzut în mare în jurul orei locale 09:40 (08:40 GMT).

„În momentul producerii accidentului, avionul era într-o misiune de antrenament, având la bord un singur pilot. Cauza accidentului şi situaţia pilotului nu se cunosc în acest moment. A fost solicitat sprijinul echipelor britanice de cercetare şi salvare”, au comunicat Forţele Aeriene americane.

Avionul de vânătoare decolase din Baza aeriană Lakenheath, situată la circa 40 de kilometri de orăşelul britanic Cambridge.

Lasă un răspuns

Top