You are here
Home > Actualitate > Fara Precedent: ISIS a obligat NATO să-și exerseze tacticile de luptă
loading...

Fara Precedent: ISIS a obligat NATO să-și exerseze tacticile de luptă

Operațiunile împotriva ISIS ar putea ajuta coaliția SUA să-și rafineze tacticile, tehnicile și procesele tehnice de pregătire pentru un război major.

Comandantul operațiunii Inherent Resolve, însărcinat cu distrugerea ISIS, spune că membrii coaliției au reușit să obțină „victorii” majore împotriva inamicului. Generalul Jeffrey Harrigian, care a condus efectiv războiul de la un centru de operațiuni aeriene, a explicat provocările valorificării puterii coaliției împotriva ISIS, relatează NationalInterest.

Probleme pentru NATO din cauza ISIS

Partenerii coaliției au efectuat atacuri aeriene, misiuni de recunoaștere, au adunat informații și au conectat informații în rețea, într-o forță combinată. Există însă numeroase provocări cu aceste tipuri de operațiuni, deoarece multe țări operează cu legături de date și tactici de război diferite. Astfel de provocări sunt motivul pentru care SUA desfășoară frecvent exerciții de interoperabilitate cu aliații din Europa. De exemplu, pentru rețeaua de alimentare video cu drone, există diverse protocoale tehnice, cum ar fi Tactical Common Data Link sau standardele NATO Stanag 4569. Când vine vorba de comunicații radio, țările trebuie să se asigure că folosesc aceeași frecvență și, în unele cazuri, criptarea aliniată.

De asemenea, în timp ce rețeaua extinsă aduce avantaje incontestabile, există și vulnerabilități care apar mai ales din punctul de vedere al securității. Din acest motiv, coaliția condusă de SUA vrea să-și întărească rețelele și să organizeze corect informațiile pentru a fi sigură că și conectivitatea și securitatea pot coexista.

Avantajele sunt însă mai numeroase. O țară poate găsi ținte și transmite informații altor parteneri. Acest lucru oferă echipajelor de piloți posibilitatea de a se odihni și a împărți povara misiunii atacurilor continue. Un lucru crucial, deoarece țintele-cheie pot apărea rapid sau pot schimba locația.

De aceea, stabilirea unor parteneriate de luptă în Europa și Orientul Mijlociu se va dovedi valoroasă mai ales în implicarea SUA împotriva unui adversar precum Rusia. De exemplu, în urmă cu câțiva ani, Statele Unite au condus așa numitul Dragoon Ride în toată Europa pentru a demonstra disponibilitatea și cooperarea aliaților și interoperabilitatea tehnologică. Un astfel de exercițiu s-a dovedit extrem de util în Europa de Est, zonpă de o importanță strategică în eforturile de descurajare a Rusiei.

Chiar dacă ISIS a fost decapitat în mare măsură, SUA învață lecția cooperării coaliției pentru a pregăti mai bine NATO și alte parteneriate aliate.

Lasă un răspuns

Top