You are here
Home > Posts tagged "ambulanta"

El e şoferul român de TIR erou în Italia. Cosmin are 32 de ani şi a salvat doi oameni, pe şosea

El e şoferul român de TIR erou în Italia. Cosmin are 32 de ani şi a salvat doi oameni, pe şosea, după un accident în care a fost implicat, fără vreo vină. Un şofer român de TIR a trăit clipe de coşmar după ce a fost implicat într-un grav accident

Ce merita 15 ambulanţieri din Corabia, suspectaţi de omor din culpă. Mergeau cu viteze mici la pacienţi ca să consume puţin combustibil

In Olt 15 ambulanţieri din Corabia, suspectaţi de omor din culpă © Arhivă olt.ro 15 ambulanţieri din Corabia sunt urmărţi penal pentru că ar fi furat combustibil din cota lunară alocată autospecialelor. Mai mult, potrivit prim-procurorului Parchetului Corabia, în dosar se efectuează cercetări pentru omor din culpă. Luni, 3 decembrie, prim-procurorul Parchetului

ULUITOR: Amblanţierul care a depăşit viteza legală pentru un transport urgent de sânge şi plasmă, amendat şi cu permisul luat

Ambulanţier vasluian amendat şi cu permisul luat pentru un transport urgent de sânge Decizie bizară a magistraţilor în cazul ambulanţierului Liviu Mihalache. El a apăsat mai tare pedala de acceleraţie în luna iulie, pe Cod Roşu de caniculă şi cu aerul condiţionat stricat, ca să ducă urgent un transport de

Cine e poliţistul care l-a ucis cu patru focuri de armă pe autorul dublei crime de la Buftea

Cine e poliţistul care l-a ucis cu patru focuri de armă pe autorul dublei crime de la Buftea © Captură video Poliţistul care l-a ucis cu patru focuri de armă pe autorul dublei crime de la Buftea a fost practic forţat să tragă, după ce a fost atacat de criminal. Experienţa

Anunt de ultima ora despre Viorel Lis! “Este la Terapie Intensiva”

Viorel Lis a fost operat de colecist, luni dimineata, dupa mai multe zile in care a fost internat in spital. Oana Lis a anuntat ca sotul ei a fost operat azi dimineata, ca acum se afla la Terapie Intensiva si ca spera sa se recupereze rapid. ”Viorel a fost operat azi, abia

O maşină a căzut în Lacul Morii; scafandrii caută posibile victime, Poliţia Capitalei face verificări

O maşină a căzut în Lacul Morii, marţi, iar la această oră scafandrii intervin în zonă, în căutarea unor posibile victime, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov. Maşina a căzut în Lacul Morii la o distanţă de aproximativ 20 de metri de mal, în zona satului Roşu din judeţul

Un Cioban atacat de mistreţ; bărbatul a ajuns la spital cu răni grave la şoldul drept mancat

Un cioban a fost atacat de un porc mistreţ, luni, în timp ce se afla la o stână din zona oraşului prahovean Vălenii de Munte, bărbatul fiind transportat cu o ambulanţă la spital. Citeste si: Alt Infractor român, prins de polițiști în timp ce încerca să părăsească Marea Britanie Potrivit reprezentanţilor Serviciului de

Arad: Două persoane, în stare critică după ce au încercat să aprindă focul cu un combustibil lichid. Una dintre victime, preluată de elicopterul SMURD

Incidentul a avut loc în oraşul arădean Chişineu-Criş, victime fiind un bărbat de 62 de ani şi mama sa, de 84 de ani. Un bărbat şi o femeie din judeţul Arad au fost transportaţi la spital, miercuri, cu arsuri grave, după ce au loc foc încercând să aprindă soba din casă

Accident cumplit în județul Satu Mare! O şoferiţă a spulberat un bărbat în scaun cu rotile şi l-a lăsat să zacă în canal!

Un accident cumplit de circulație a avut loc duminică seara în județul Satu Mare, în localitatea Apateu. Citeste si: Gestul surprinzător facut de fiica Adrianei Iliescu! Nu a mai ținut seama de condițiile exigente impuse de mama Un bărbat, în vârstă de 69 de ani, aflat într-un cărucior cu rotile, a fost lovit

Web Development, Web Application, E-commerce Website, Android apps, Web Design, And Much more.

Details

Top