You are here
Home > Posts tagged "spitale"

Şpaga la medic, interzisă. Pacienţii care dau bani vor fi acuzaţi de dare de mită si pedepsiti cu puscarie

Spaga la medic, interzisă. Decizia vine de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a intrat în vigoare de azi, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că nicio persoană nu ar trebuie să vină cu vreo atenţie la medic,

Dacă biserica este autonomă, de ce statul plăteşte salariile preoţilor? Clerul ar trebui să dea dovadă de mai multă penitenţă şi mai puţină opulenţă

Biserica primeşte subvenţii generoase de la statul român, inclusiv salariile preoţilor, fără a plăti vreun fel de taxe sau impozite, a amintit Remus Borza, considerând că, aşa cum a spus şi ministrul de Finanţe, s-ar impune mai multă transparenţă şi comunicare în ceea ce priveşte asumarea misiunii de furnizor de

Uite vaccinul, nu e vaccinul! Din cauza unei greşeli a Ministerului, copiii nu pot fi vaccinaţi la timp.

Deşi campania de imunizare împotriva pneumoniei, meningitei şi otitei trebuia să înceapă în septembrie, până s-a organizat Ministerul Sănătăţii să livreze serul, întreg procesul a fost blocat. Vaccinul pneumococic oferă protecţie împotriva menigitei, a pneumoniei şi otitei. Acesta este primul an în care statul era dispus să îl ofere gratuit copiilor.

Medic oncolog recunoaste: „am falsificat analizele pacientilor de cancer pentru a vinde chimioterapii toxice „

Medicii oncologi isi castiga pe zi ce trece reputatia de sarlatani si escroci. Au devenit un fel de negustori bine platiti care otravesc pur si simplu pacientii pe moarte pretinzand ca le-ar vinde „leacul” pe care nici macar nu il detin. Citeste si: Oamenii sunt conştienţi și după moarte. Noua descoperire

SPAGA la doctor, INTERZISA PRIN LEGE! Cine da de astazi bani medicilor poate face PUSCARIE

Spaga la medic, atat de frecvent folosita in tara noastra, va fi interzisă! Decizia a fost luata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a intrat în vigoare de azi, după publicarea sa în Monitorul Oficial. Citeste si: Gestul surprinzător facut de fiica Adrianei Iliescu! Nu a mai ținut seama

VIDEO/ Declarație șocantă a unui medic din Râmnicu Sărat, filmat pe ascuns: ”Trimitem acasă urgenţele care mor“

ULUITOR!!! IN ROMANIA 2017!!! VIDEO/ Declarație șocantă a unui medic din Râmnicu Sărat, filmat pe ascuns: ”Trimitem acasă urgenţele care mor“ Un medic al spitalului din Râmnicu Sărat a fost filmat când în timpul unei conversații telefonice spune că ”trimitem acasă urgenţele care mor“. Scandal la spitalul din Râmnicu Sărat, după apariția unui

Web Development, Web Application, E-commerce Website, Android apps, Web Design, And Much more.

Details

Top