You are here
Home > Actualitate > BREAKING NEWS: Ce va face Tudorel Toader? Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, vine de urgenta in Romania
loading...

BREAKING NEWS: Ce va face Tudorel Toader? Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, vine de urgenta in Romania

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans se va afla in perioada 28 februarie – 1 martie in vizita oficiala in Romania, deocamdata nefiind anuntat programul intalnirilor.

„Prim-vicepresedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, responsabil pentru o mai buna legiferare, relatii interinstitutionale, statul de drept si Carta drepturilor fundamentale, se va afla intr-o vizita oficiala, in Romania, in perioada 28 februarie – 1 martie 2018”, se arata pe site-ul Comisiei Europene.

Institutia urmeaza sa revina cu programul intalnirilor pe care oficialul european le va avea la Bucuresti.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a avut, in data de 7 februarie, o intalnire cu Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, la sediul Parlamentului European, printre temele discutate fiind legile justitiei, modificarea codurilor penale si decizia CCR privind legea ANI.

„Privitor la legile justitiei, ministrul justitiei a prezentat stadiul actual si etapele parcurse cu privire la cele trei proiecte de acte normative, legile adoptate si solutiile legislative constatate ca fiind neconstitutionale”, transmitea Ministerul Justitiei printr-un comunicat de presa.

USR cere demisia lui Tudorel Toader: A ales să respecte indicațiile șefilor politici

Uniunea Salvați România condamnă ferm decizia politică luată de Tudorel Toader, de a propune revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și cere demisia imediată a ministrului Justiției.

„De aproximativ un an de zile ministrul Justiției, Tudorel Toader, tot încearcă să amâne această decizie pe care i-o cer mai marii PSD, oamenii care i-au dat portofoliul Justiției pe mână, cu scopul clar de a-i scăpa de amenințarea dosarelor pe care le au în instanță și nu pentru a administra corect regulile după care funcționează sistemul judiciar”, se arată într-un comunicat al USR.

Redăm mai jos comunicatul integral:

Tudorel Toader a ales să respecte indicațiile șefilor politici și să dea un semnal puternic magistraților din România că de acum înainte oricine îndrăznește să cuteze să ancheteze gașca de penali a lui Liviu Dragnea va fi supus hărțuielilor mediatice și politice.

„USR le transmite magistraților independenți și onești, care nu se lasă intimidați de PSD, că au un sprijin în ei și în societatea civilă, în sutele de mii de români care-și doresc o justiție dreaptă și o lege egală pentru toți”, a spus președintele USR, Dan Barna.

USR respinge categoric această încălcare a principiilor statului de drept, care astăzi, prin însuși ministrul Justiției, au fost aruncate complet în derizoriu.

Prin decizia de azi, Tudorel Toader se compromite definitiv în fața magistraților și a societății. El a intrat ca independent în Guvern, dar a devenit doar un instrument obedient.

În pofida unei cariere respectabile, fost rector al celei mai vechi universități de Drept din România și fost judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader a renunțat la principiile sale de profesionalism pentru a servi interesele grupului infracțional organizat care conduce azi România.

Acțiunile ministrului Toader sunt o dovadă de atentat la independența sistemului judiciar din România și cerem să fie sancționate. Prin această poziție, constatăm încă o dată că USR este singurul partid din România care se luptă pentru o justiție independentă”.

Lasă un răspuns

Top