Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General se află în lucru două dosare care au în vedere atrocitățile comise de regimul comunist asupra copiilor instituționalizați.

Conform unui comunicat de presă din 24 mai 2019, se anchetează modul în care au murit cel puțin 1.112 minori cu deficiențe în timpul regimului comunist.

Sesizarea a fost făcută de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – IICCMER cu privire la tratamentele inumane și degradante aplicate minorilor cu handicap sever aflați în mai multe „cămine”:

Căminul spital pentru minori nerecuperabili Cighid unde au murit 138 de copii;

Căminul spital pentru minori nerecuperabili Păstrăveni unde s-au înregistrat 395 de decese;

Căminul pentru minori deficienți nerecuperabili Sighetu Marmației, 239 de decese;

Spitalul pentru Copii Neuropsihici Cronici Siret unde au decedat minim 340 minori.

IICCMER a sesizat Parchetul general în urmă cu doi ani cu privire la tratamentele aplicate în timpul regimului comunist copiilor cu deficiențe.

Imaginile de la Cighid au făcut înconjurul lunii imediat după Revoluție.

Regimul din instituţiile menţionate, aflate în timpul regimului comunist în administrarea Statului român, a dus nemijlocit la moartea a cel puțin 771 de minori (număr provizoriu), se arată între-un comunicat de presă al institutului.

Mulți dintre acești copii au murit în 1990 și 1991.

În anul 1966 regimul comunist din România a iniţiat una dintre cele mai restrictive politici demografice pentru creșterean forţată a populaţiei.

Prima consecință, susțin cercetătorii IICCMER, a fost creșterea mortalității materne şi infantile, creşterea fără precedent a numărului de copii născuţi cu malformaţii congenitale grave, cu afecţiuni fizice şi psihice, cu diverse boli moştenite sau dobândite după naştere.

Astfel, mii de copii au ajuns orfani şi un număr impresionant de copii au fost abandonaţi.

Minorii ce necesitau protecție din partea statului erau împărţiţi în trei categorii: „recuperabili”, „parțial-recuperabili” și „nerecuperabili”.

Reabilitarea, chiar şi parţială, a acestor copii, care ar fi putut fi ulterior integraţi în muncă, solicita cheltuieli importante, la care statul contribuia doar parţial.

Părinţii erau nevoiţi să acopere o parte din costurile îngrijirii copiilor, indiferent de situaţia lor materială.

Mai dificilă era situaţia minorilor orfani de ambii părinţi, lipsiţi de bunuri materiale sau rude, pentru care bugetul asigurărilor sociale nu avea prevăzute sume şi nici baza legală prin care să poată acoperi aceste cheltuieli.

Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuție, „rebuturile” fiind ascunse și, la limită, evacuate (IICCMER)

Au existat nenumărate cazuri în care încadrarea copiilor în unităţi pentru deficienţi se făcea în mod eronat, aceştia fiind perfect sănătoşi sau având deficienţe fizice sau psihice minore şi deplin recuperabile.

IICCMER a cercetat aproximativ 10 din cele 26 de cămine spital pentru minori nerecuperabili din ţară.

Mărturiile adunate privind condiţiile de viaţă de la căminele spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentație necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenței medicale, izolarea de lumea înconjurătoare.

Principalele cauze de deces, consemnate în acte, erau: bronhopneumonie, encefalopatie cronică infantilă, enterocolită acută, epilepsie, traumatisme cranio-cerebrale, malnutriție proteo-calorică, malformaţie congenitală și toxicoză.

Experții IICCMER și specialişti în medicină legală au constatat că au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii ușor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător.

Pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susțin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existența unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din aceste centre.