You are here
Home > Economic > Diverse > PETRU vinde mături în piață și are un copil bolnav. Azi a intrat în secția de poliție cu o sacoșă în mână. Când le-a spus ce vrea
loading...

PETRU vinde mături în piață și are un copil bolnav. Azi a intrat în secția de poliție cu o sacoșă în mână. Când le-a spus ce vrea

Un vânzător de mături a înapoiat aproape 1.000 de lei. Omul nu s-a gândit în nicio clipă să păstreze banii, deși are un copil bolnav de autism și trăiește doar din vânzarea măturilor din paie într-o piață din Galați. A mers cu banii și actele găsite într-o sacoșă la Poliție, unde a predat totul. S-a bucurat enorm când a aflat că i-a făcut un bine unei văduve care își pierduse ajutorul de înmormântare.

Petru Biru, un vrâncean de 57 de ani, trăiește doar din ajutorul social pe care-l primește deoarece fiul lui este bolnav de autism și din ce mai reușește să strângă din vânzarea măturilor din paie în Piața Mare din Galați.

Bărbatul a găsit, luni dimineață, o sacoșă în care erau mai multe acte și aproape 1.000 de lei. Banii puteau fi un cadou nesperat în prag de sărbători, însă bărbatul s-a dus cu tot ce a găsit la Poliție.

„Când am văzut acte, care se fac greu, dar mai ales certificatul de deces, nici nu mi-a trecut prin cap să nu vin la Poliţie. Nu mai spun de bani cine ştie câtă nevoie avea de ei. Nu puteam să mă bucur eu de necazul unui om”, le-a povestit Petru Biru polițiștilor.

Bărbatul venise în Galați, unde încercase să vândă câteva mături pentru a strânge un ban în plus. Deși vânzarea nu i-a mers bine, nu s-a gândit vreo secundă să-și însușească banii găsiți.

Lasă un răspuns

Top