Trăiește doar cu apă și lumină! Ce consuma si cum arată femeia care nu a mai mâncat nimic de 23 de ani: Imaginile te vor lăsa mască! Este cât se poate de adevărat: Actualitate Diaspora Diverse Neinteresante Sanatate Social by admin - septembrie 26, 20170 O femeie şochează lumea medicală! Nu mai mănâncă nimic din anul 1993 şi încă trăieşte! S-a născut în 1957 în Australia, sub numele de Ellen Greve şi din anul 1993 spune că a renunţat la hrana obişnuită, trăind doar cu prana. Femeia, care este cunoscută drept Jasmuheen, a recurs la acest mod de hrănire după ce s-a îmbolnăvit de cancer, boala fiind localizată la nivelul feţei. A reuşit să se vindece recurgând la chirurgie şi la terapii tradiţionale. Este autoarea a mai multor cărţi care se referă la alimentaţia prana. Ţine conferinţe şi seminarii în întreaga lume, în care îşi expune modul de a gândi şi, în acelaşi timp, colaborează cu medici şi oameni de ştiinţă care studiază fenomenul. A fost acuzată, din clipa în care oamenii au aflat că se hrăneşte cu prana, că vrea să atragă atenţia şi să-i înşele pe cei naivi. La toate acestea, Jasmuheen a zâmbit cu tristeţe, spunând că n-ar fi ales această cale dacă lucrurile ar fi stat astfel, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit. Atunci când a apărut zvonul despre Jasmuheen, femeia care nu mănâncă niciodată, deşi uneori gustă dintr-un cappuccino, a încercat să corecteze şi să spună că nu este vorba despre a nu mânca niciodată, ci de a avea libertatea completă de a alege. „Nu există nici o celulă în corpul meu care să simtă nevoia de mâncare fizică. Mă hrănesc cu prana de multă vreme, iar corpul meu este sănătos. Dar oamenii care sunt crescuţi în această realitate spun că este imposibil să trăieşti fără să mănânci”, spune australianca. „Boli precum cancerul ni se întâmplă din cauza a ceea ce mâncăm, gândim, simţim. Când le spun oamenilor să nu mai mănânce carne, li se pare greu. Aşa că folosesc un alt termen: uşurarea dietei. Dacă îţi uşurezi dieta, corpul se bucură şi potenţialul ţi se dezvoltă. Corpul uman nu este creat pentru a fi carnivor”, spune Jasmuheen. Prana înseamnă în sanscrită „respiraţie”. În Ayurveda, lumina soarelui reprezintă o sursă de prana. Ea este forţa vitală a fiinţelor vii, ceea ce chinezii numesc Qi. Regimul pe baza de prana are drept consecinte reducerea duratei somnului (la 4-6 ore sau mai putin), incetinirea metabolismului, micsorarea stomacului, senzatia de corp usor si nemarginit, imbunatatirea claritatii mentale, detasarea emotionala. Senzatia de foame lipseste, iar nivelul energetic e ridicat. Citeste si: Horoscop, marți, 26 septembrie 2017. Vărsătorii trebuie să ia decizii. Citeste si: Horoscop, marți, 26 septembrie 2017. Vărsătorii trebuie să ia decizii. Jasmuheen se hrăneşte numai cu Lumină, cu prana, acea energie universală pe care o absorbim o dată cu aerul pe care-l inspirăm. În prezent, în lume exista aproape 10.000 de persoane care au adoptat acest sistem de hrănire, sistem care este vechi de când lumea. Încă din cele mai vechi timpuri, maeştrii din Orient se hrăneau în acest fel, iar în lumea creştină există nenumăraţi preoţi şi călugări care, modesti si nestiuti de nimeni, se hranesc cu energia divină. Sursa: fanatik.ro