VIDEO: Un român din Birmingham a furat bijuterii de 24.000 de lire sterline folosindu-se de un truc “magic” NEWS Social UK by admin - septembrie 26, 20170 Un român din Birmingham a fost condamnat la închisoare, după ce a comis mai multe furturi în Marea Britanie. Folosindu-se de un truc “magic”, care se baza pe rapiditatea mâinii, Mircea Rostas, a furat bijuterii în valoare de 24.000 de lire sterline, chiar sub ochii vânzătoarelor, scrie dailymail.co.uk. Românul, în vârstă de 26 de ani, avea un partener cu care mergea la furat. Rostas cerea vânzătoarei să vadă o bijuterie iar după să o împacheteze într-un anumit fel. În timp ce ea împacheta bijuteria, bărbatul reușea să o scoată cu mare rapiditate din pliculeț, iar după o plasa partenerului său. Pe urmă, românul returna pliculețul pe motiv că s-a răzgândit și că dorește altceva. Vânzătoarea nu sesiza schimbul și punea pliculețul înapoi fără să-l verifice. Pentru a nu atrage atenția, Rostas lăsa 10 lire avans și le spunea că se va întoarce mai târziu să plătească deoarece avea la el doar euro. În acest mod, cei doi au reușit să fure din magazine din Bristol, Shrewsbury, Hereford, Durham, Newark, Ely și Oxford, din ianuarie până în aprilie. Mircea Rostas a fost condamnat la 26 de luni de închisoare, însă prejudiciul recuperat a fost zero.