You are here
Home > Actualitate > Amalia Enache: „Tatăl Almei este cel mai bun om pe care l-am cunoscut. Ştie să mă iubească cel mai frumos”
loading...

Amalia Enache: „Tatăl Almei este cel mai bun om pe care l-am cunoscut. Ştie să mă iubească cel mai frumos”

În ultima vreme, am avut parte de o Amalia Enache dedicată trup şi suflet familiei, în special fiicei sale, Alma. Această experienţă pare să fi ajutat-o în cel mai recent proiect în care este implicată, animaţia „THE LEGO® NINJAGO® MOVIE”.

Am povestit cu Amalia despre viaţa alături de Alma, despre familie, cel mai nou proiect al său şi planurile sale de revenire pe micul ecran.

„THE LEGO® NINJAGO® MOVIE” înseamnă debutul tău în cinematografie. De ce ai acceptat această nouă ipostază? Crezi că ţi se potriveşte?

Citeste si: Danemarca: Atac informatic asupra Ministerului Imigrației, după ce titulara sa a postat pe Facebook o caricatură cu profetul Mahomed

Am acceptat fără ezitare pentru ineditul situaţiei. Am vrut să văd cum mă descurc, mi se pare grozav să ai şansa aceasta în viaţă: să fii voce pentru un personaj animat. Credeţi că vreun copil ar refuza aşa ceva?! Aşa încât am lăsat copilul din mine să răspundă provocării. Iar acest copil e foarte bucuros de ispravă!

Ce ne poţi spune despre rolul tău? Şi cât de greu a fost să intri în pielea personajului, mai ales că nu eşti actriţă?

Sunt o mamă de lego ninjago, o mamă responsabilă, dar fostă luptătoare şi ea. Aşa încât a fost foarte grea partea în care am avut de reprodus sunete de luptătoare ninja. Am avut mari emoţii că ar putea să nu sune natural, eu nefiind o ninja de felul meu. Dar, pentru căldura din voce din restul filmului, m-a ajutat gândul la fiica mea, i-am vorbit „fiului” meu L-loyd cu gândul la Alma.

Cum te-ai pregătit pentru asta?

Doar mi-am luat puţin timp departe de Alma să studiez vocea originală a personajului, în limba engleză, şi să vad imaginile.

Amalia Enache: „Tatăl Almei este cel mai bun om pe care l-am cunoscut. Ştie să mă iubească cel mai frumos”

Cum este viaţa de mămică? Cum e Alma?

The days are long, the time is short, aşa e frumoasa viaţă ocupată de mamă. Când te uiţi în urmă, toate au trecut fulgerător, colicii, erupţia dinţilor, prima viroză a copilului, dar pe loc toate par ca durează mult. Din păcate, şi restul de 90%, care sunt numai bucurii, tot repede trec. Alma e veselă, jucăuşă, sociabilă şi afectuoasă. E scumpă foc, dansează şi surâde şmechereşte.

Ce a moştenit de la părinţii săi?

Pofta de viaţă, plăcerea de a fi în lume, curiozitatea, plăcerea mâncatului, în special de roşii, pâine, porumb fiert şi fructe, sociabilitatea.

Ce ne poţi spune despre tatăl Almei? De ce a fost el ALESUL?

Pentru că este cel mai bun om pe care eu l-am cunoscut, după mama mea, şi care ştie să mă iubească cel mai frumos.

Ce fel de copil ai fost tu? De cine ai fost mai apropiată?

Dezinvoltă, dar şi foarte sensibilă. Am avut etape. Întâi de tata, apoi de mama.

În ultima vreme ţi-ai dedicat timpul familiei şi Almei, în special. Când plănuieşti să revii la pupitrul Ştirilor ProTV? În grija cui va rămâne cea mică?

Îmi mai iau timp pentru această decizie.

Care ţi se pare cel mai bun lucru pe care l-ai făcut până la această vârstă?

Nu sunt genul clasamentelor. În diverse etape, am făcut multe „cele mai bune lucruri”. Acesta e şi farmecul, să ai mereu ceva şi mai bun de realizat, scrie life.ro.

Lasă un răspuns

Top