Aprecieri la scenă deschisă pentru filmul ‘Breaking News’ și întreaga echipă Actualitate Diverse Neinteresante NEWS Romania Social by admin - septembrie 29, 2017septembrie 29, 20170 Ropote de aplauze și sute de aprecieri pentru protagoniștii și regizorul filmului „Breaking News” au fost primite din partea publicului care a venit la Ateneul din Iași pentru proiecția de gală, noteaza agerpres.ro Aprecieri la scenă deschisă pentru filmul ‘Breaking News’ și întreaga echipă „E un Breaking News și trebuie să spunem că ieșenii sunt privilegiați că pot vedea cel de-al treilea lungmetraj semnat de Iulia Rugină. E un breaking news într-adevăr, e o poveste de jurnalism, ce se întâmplă atunci când mergi pe teren, atunci când cauți exclusivitatea și ce ți se poate întâmpla. E un film care te mișcă, îți pune câteva semne de întrebare. Andi Vasluianu face un rol extraordinar. El e jurnalistul, de această dată, în acest film. Voica Oltean — o tânără actriță foarte bună, care a primit și o mențiune specială la Festivalul de la Karlovy Vary”, a declarat pentru AGERPRES Andrei Giurgia, organizatorul Festivalului Serile Filmului Românesc. Iulia Rugină, regizoarea filmului „Breaking News”, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că a ales să fie prezentă la Iași, deși premiera are loc la nivel național, deoarece „Iașiul e un oraș important, un centru cultural, sunt studenți, sunt oameni deschiși către filmul românesc”. Mă bucur foarte tare că suntem aici, la Iași, pentru premiera filmului Breaking News. Cred că este un film foarte cald și foarte plin de emoție umană pozitivă și senzația mea e că oamenii de aici sunt foarte receptivi la căldura umană, foarte multe zâmbete și foarte multă energie pozitivă”, a spus regizoarea. La proiecția de gală de la Ateneu iubitorii filmului românesc au avut ocazia de a se întâlni nu doar cu Iulia Rugină, ci și cu actorii Andi Vasluianu și Voica Oltean. „E o situație pe care am încercat să mi-o asum cât am putut eu de bine. Situația asta se poate să i se întâmple și unui om de rând, și unui jurnalist, și unui actor, chiar, câteodată. Nu știu dacă chiar fix așa, dar o situație asemănătoare din film ar fi putut avea loc”, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES actorul Andi Vasluianu, cel care în filmul „Breaking News” îl întruchipează pe reporterul de televiziune Alex Mazilu. Acesta este forțat de împrejurări să facă un reportaj in memoriam, după moartea tragică a operatorului său. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul Alex Mazilu încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Distinsă cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, pentru primul ei rol pe marele ecran, la doar 15 ani, Voica Oltean este cea care redă trăirile unei adolescente, Simona, care și-a pierdut tatăl în timp ce reporterul Alex Mazilu transmitea în direct din fabrica unde a avut loc o explozie. „Mie, ca Voica, meseria asta (de jurnalist — n.r.) mi se pare foarte grea, cumva inumană, dar în sensul bun. Nu aș putea face asta niciodată. Cred că trebuie să ai o tărie în tine și să ascunzi niște lucruri mai bine decât noi, actorii. În schimb, pentru Simona, care și-a pierdut tatăl din cauza acestei meserii, pentru ea e și mai greu. Cred că relația lor s-a stricat pentru că era plecat foarte mult timp și nu avea posibilitatea să stea cu ea”, a declarat într-un interviu