Australia a lansat primul sistem din lume de avertizare contra ”astmului provocat de furtună” Actualitate Diaspora Diverse Europa Neinteresante NEWS Social by admin - octombrie 1, 20170 La un an după ce un fenomen rar, supranumit ”astm provocat de furtună”, s-a abătut asupra metropolei Melbourne provocând moartea a 9 persoane și spitalizarea altor câteva mii, autoritățile guvernamentale australiene au lansat, duminică, primul sistem din lume de alertare pentru a preîntâmpina declanșarea unor dezastre similare, informează Xinhua, NOTEAZA agerpres.ro La 21 noiembrie anul trecut, ploile torențiale și vântul puternic au determinat creșterea concentrației de particule fine de polen din atmosferă și împrăștierea acestora în metropola australiană, eveniment în urma căruia nouă bolnavi de astm și-au pierdut viața, iar starea de sănătate a altor mii de persoane a fost afectată. Ca urmare, autoritățile guvernamentale au cheltuit peste 15 milioane de dolari australieni (12 milioane de dolari americani) pentru dezvoltarea unui sistem de avertizare pentru ca situații similare să nu mai aibă loc. Duminică, ministrul Sănătății din statul Victoria, Jill Hennessy, a susținut că noul sistem va informa din timp autoritățile cu privire la o astfel de amenințare. În opinia sa, ”marea provocare” a astmului declanșat de furtună a fost reprezentantă de ”amploarea și de severitatea” sa, dar și de lipsa unui sistem de previziune ”care ne-ar permite să înțelegem ce urmează să se întâmple”. Paul Holman, purtător de cuvânt al Serviciului de ambulanță din Victoria, a declarat că atât bolnavii de astm cât și autoritățile au fost luate pe nepregătite, iar sistemul — care preia informații de la cinci noi centre pentru monitorizarea polenului — monitorizează concentrația de polen și condițiile meteorologice. Datele de la sistemul de avertizare, care vor putea fi urmărite pe un site de internet și prin intermediul unei aplicații pentru dispozitive mobile, vor putea alerta populația cu privire la iminența unor evenimente meteorologice cu potențial devastator. Conform autorităților, particulele de polen de secară au fost responsabile de evenimentul petrecut anul trecut. Când acestea se umezesc, explodează și eliberează în atmosferă mii de particule mai mici, cu potențial mortal, ce pot ajunge cu ușurință în plămâni și pot produce tulburări de respirație. Perioada cu cel mai mare risc de producere a unor astfel de evenimente este între lunile octombrie și noiembrie, în sezonul de primăvară din Australia.