Olanda: Ministrul Apărării a demisionat în urma unui raport legat de moartea a două Căști Albastre în Mali Actualitate Diaspora Diverse Europa Neinteresante NEWS Sanatate Social by admin - octombrie 3, 2017octombrie 3, 20170 Ministrul Apărării din Olanda a demisionat marți după ce un raport a denunțat „serioase deficiențe” ce au condus la moartea a două Căști Albastre olandeze în Mali în explozia accidentală a unui mortier în 2016, informează AFP. „Sunt responsabilă politic și îmi asum responsabilitatea”, a declarat Jeanine Hennis, la finalul a peste patru ore de dezbateri în camera inferioară a parlamentului. „Pun punct mandatului de ministru al Apărării”, a adăugat aceasta, înainte de a merge să-și prezinte demisia regelui Willem-Alexander. Doi soldați au fost uciși „pe loc” în timpul unui exercițiu derulat în iulie 2016, iar un al treilea a fost grav rănit, la Kidal (nord-vest), Mali, atunci când un obuz a explodat în mod neașteptat. În raportul oficial asupra accidentului, Biroul de investigații privind securitatea (OVV) a indicat că a descoperit că militarii utilizau stocuri de obuze vechi cumpărate în 2006 „în regim de urgență cu ajutorul departamentului american al Apărării”. Obuzul prezenta zone fragile, iar umiditatea putea astfel să pătrundă și, combinată cu căldura, să facă respectivele substanțe explozive „foarte instabile și sensibile la șocuri”. Conform raportului, deși corect manevrat, obuzul a explodat la încărcare în mortier, și nu în momentul tirului. „În mai multe rânduri, riscurile de securitate nu au fost suficient recunoscute sau măsurate și acțiunile și non-acțiunile umane au format împreună fundalul unor evenimente tragice”, a afirmat doamna Hennis, considerând acest lucru „inacceptabil”. Comandantul forțelor armate, Tom Middendorp, a decis de asemenea să renunțe la funcție, a precizat ea: „Este decizia sa și numai a sa”. Jeanine Hennis, unul din miniștrii cei mai experimentați ai echipei prim-ministrului liberal Mark Rutte, demisionează cu câteva zile înainte de anunțul așteptat al unui nou guvern în care era prezentată că jucând un rol central. Olanda participă din aprilie 2014 la Misiunea Națiunilor Unite în Mali (MINUSMA), o prezență ce tocmai a fost prelungită în septembrie de guvern până la sfârșitul lui 2018. MINUSMA a fost desfășurată în iulie 2013, în urma unei intervenții militare internaționale contra grupărilor jihadiste, declanșată în ianuarie 2013 la inițiativa Franței. Dintre toate misiunile de pace în curs ale ONU, MINUSMA este cea care înregistrează cea mai puternică rată a mortalității în raport cu efectivele, cu 80 de Căști Albastre decedate.