Satul Dacic! Este greu de crezut, însă există încă oameni care trăiesc după ritul străvechi al dacilor Actualitate Diaspora Educational Europa EVENIMENTE NEWS SHOWBIZ by admin - octombrie 31, 2017octombrie 31, 20170 Este greu de crezut, însă există încă oameni care trăiesc după ritul străvechi al dacilor, într-o comunitate numită „satul dacic”, se adresează unul altuia cu apelativul „frate”, nu au curent electric și poartă haine simple, populare. Este vorba despre 5 adulți și un bebeluș de trei luni care sunt izolați de civilizație și care așteaptă oricând alți români care să se alături comunității dacice. „Dacii” din 2017 se luptă din greu cu condițiile meteo vitrege, cărora le fac față cu dificultate dat fiind faptul că nu folosesc resurse ale timpului în care trăiesc, precum haine și încălțăminte rezistente la frig sau încălzire electrică. Fratele Mina, relaxat ca și când vremea de afară ar fi o iluzie ne consolează spunându-ne că se poate și mai rău: „Cam astea sunt condițiile aicea la noi. Vitrege. Iarna, minus 17 grade, zăpada jumătate de metru și când troienește, chiar un metru. Dar mulțumim lui Dumnezeu, e bine”. Satul dacic este localizat la Năeni, Buzău și adună laolaltă români care au lăsat de bunăvoie civilizația ca să stea cu animalele sălbatice și să-și găsească liniștea. În satul dacic s-a născut Decebal, în urmă cu trei luni În urmă cu 3 luni, a apărut Decebal, cel mai tânăr din dacii care sfințesc acest loc. Mama sa are 18 ani și nu a fost niciodată la oraș: “Aici e liniște. Unii ne-au spus că nu prea le place la oraș, că sunt mașini multe, blocurile alea așa înalte. Acum am zis că e frumos aici. Mai ales vara”, spune fata. „Populația Satului Dacic a ajuns la cinci locuitori. Cel mai mic locuitor al acestei așezări poartă numele de Decebal”, a declarat pentru AGERPRES părintele Mihail Milea, președintele Fundației ‘Sf. Sava’. Potrivit acestuia, botezul vine după nunta tradițională, care a avut loc anul acesta, a doi tineri orfani, Ionuț și Nicoleta, care au acceptat să locuiască în Satul Dacic. Nașii copilului, după tradiție, sunt cei care le-au fost și nași de cununie celor doi tineri, un polițist din Mizil și soția acestuia. „Botezul, ca și nunta au fost realizate după tradiția creștină. Este o mare bucurie să ajutăm acești tineri frumoși, dar fără posibilități materiale”, a mărturisit nașul celor doi tineri, Petre Ștefan. Părintele Mihai Milea a pus bazele acestui proiect în anul 2015, pe un deal din comuna Năeni, unde locuitorii trăiesc precum dacii, în case din piatră ori din lemn, și supraviețuiesc din creșterea animalelor și cultivarea pământului. Acum se mai citeste si: Mare atentie! A decedat după ce a ţinut o cură de slăbire pe baza de bicarbonat de sodiu alimentar. Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.