Ziua internațională de încheiere a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor Actualitate Articole Diaspora Educational Europa EVENIMENTE EXTERN Galerie International Life Lifestyle media Neinteresante NEWS NEWS Online SHOWBIZ Social TURISM by admin - noiembrie 2, 2017noiembrie 2, 20170 Adunarea Generală a ONU a proclamat 2 noiembrie drept Ziua internațională de încheiere a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (International Day to End Impunity for Crimes against Journalists – IDEI) în Rezoluția Adunării Generale A/RES/68/163. Data a fost aleasă pentru comemorarea asasinării a doi jurnaliști francezi în Mali, la 2 noiembrie 2013. În mesajul adresat cu prilejul marcării în 2017 a acestei zile, directorul general al UNESCO, Irina Bokova, subliniază că din 2006 până în 2016, nu mai puțin de 930 jurnaliști au fost uciși. Doar în 2016, un număr de 102 jurnaliști și-au pierdut viața, în timpul în care efectuau activități de serviciu. Dar ce face și mai greu de suportat agresiunile împotriva jurnaliștilor, menționează directorul general UNESCO, este faptul că în cele mai multe cazuri, făptuitorul sau făptuitorii nu sunt niciodată aduși în fața justiției. Potrivit ONU, situația privind numărul jurnaliștilor care și-au pierdut viața în ultimul deceniu, în demersul de a aduce știri și informații publicului, este îngrijorătoare. Aceste cifre nu includ însă mulți jurnaliști care suferă zilnic de atacuri non-fatale, cum ar fi tortura, disparițiile forțate, detenția arbitrară, intimidarea și hărțuirea atât în situații de conflict, cât și în situații non-conflictuale. În plus, există riscuri specifice cu care se confruntă jurnaliștii femei, inclusiv atacurile sexuale. Grav este faptul că doar unul din zece cazuri comise împotriva lucrătorilor din domeniul mass-media în ultimul deceniu a condus la o condamnare. Impunitatea încurajează autorii crimelor și, în același timp, induce o stare de nepăsare în cadrul societății. Impunitatea generează impunitate și alimentează un cerc vicios, arată ONU. Potrivit raportului general al directorului general UNESCO din 2016 privind siguranța jurnaliștilor și a pericolului impunității, doar 8% din cazurile de ucidere a jurnaliștilor, condamnate de UNESCO în ultimul deceniu, au fost soluționate. Rezoluția ONU privind marcarea Zilei internaționale de încheiere a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor condamnă toate atacurile și violența împotriva jurnaliștilor și a lucrătorilor mass-media. Aceasta îndeamnă, totodată, statele membre să depună toate eforturile pentru a preveni violența împotriva jurnaliștilor și a lucrătorilor mass-media și pentru a se asigura că autorii crimelor împotriva jurnaliștilor sunt aduși în fața justiției, iar victimele au acces la căile de atac adecvate. În plus, actul solicită statelor să promoveze un mediu sigur și favorabil pentru jurnaliști pentru a-și desfășura munca în mod independent și fără interferențe nejustificate. Mai vezi pe aceiasi tema atac terorist: UPDATE – Un bărbat a intrat cu maşina pe o pistă de biciclete în Manhattan. Opt persoane au fost ucise şi 11 rănite. Incidentul, considerat terorist. Reacţia lui Trump. Cine este atacatorul. El susţine că a acţionat în numele ISIS. FOTO, VIDEO Acum se mai citeste si: Mare atentie! A decedat după ce a ţinut o cură de slăbire pe baza de bicarbonat de sodiu alimentar. Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.