Europarlamentarul PSD Sorin Moisa a anuntat, sambata, ca demisioneaza din partid. Moisa este unul dintre cei mai influenti parlamentari pe care PSD i-a avut la Bruxelles, acesta avand numeroase contacte in institutiile europene si o experienta vasta de lucru cu Uniunea Euroopeana.

Iata mesajul lui Sorin Moisa:

„Astazi este o zi speciala. Voi vorbi, liber, foarte liber, despre ce se intampla cu PSD in aceasta perioada. In context, voi discuta despre situatia politica si traiectoria Romaniei. Nu in cele din urma, anunt o decizie personala.

Trezirea reflexelor din national-comunism

Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a dezgropat, reactivat si adaptat la contextul actual al Romaniei o parte dintre reflexele indelung cultivate in anii national-comunismului pe care le speram definitiv depasite. Doar in 1990 partea cea mai reactionara din FSN mai folosise acest discurs, pentru a-l abandona apoi si ea, si a se legitima prin discursul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana si NATO. Acum suntem din nou in situatia in care strainul rau conspira impotriva Romaniei, in care Bruxelles-ul este ostil si inamic romanilor, multinationalele ii exploateaza pe romani, George Soros este aliat cu diverse cancelarii occidentale pentru a scoate lumea in strada si se ocupa personal sa comita diverse nedreptati impotriva domnului Dragnea. Din nou contrapunem autohtonismul nostru Occidentului, in loc sa adaugam firesc identitatea noastra, in toata splendoarea ei, bogatiei lui. Ne-am trezit cu lupul simbol al presedintiei romane a UE. Nu critic nici pe tanarul care l-a creat, nici juriul care de fapt nu a ales, ci pe cei care si-au asumat rezultatul, ignorandu-i semnificatia. Daca e lupul dacic, e un simbol al protocronismului ceausist, care elimina componenta romana, deci esenta occidentala, din identitatea romaneasca, simbolizandu-i, coincidenta, pe localnicii care se apara eroic de atacurile Vestului venit sa colonizeze, sa faca aici profit si, evident, sa-l exporte la Roma, in imperiu. Perfect pentru presedintia UE, bijuteria politica a Vestului postbelic. Daca e doar un animal: caracterul sau primar poate sa ii reprezinte pe unii, dar nu pe noi toti. Lupul nu este o creatie romaneasca, nici macar omeneasca. E la fel de valoros ca declaratie despre ce reprezinta Romania ca frunza doamnei Udrea. Nu ar fi normal sa ne reprezinte creatiile noastre, operele noastre, adica ceea ce am facut ca natiune, in loc de ceea ce creste natural pe langa noi?

Inadecvarea, incompetenta, stangacia, complexele, lipsa aderentei spontane la elita europeana si occicentala a gruparii Dragnea – fara a proclama echipele dinainte sau pe cele din opozitie ca fiind perfecte, departe de asta – sunt transformate in pretext de falsa mandrie nationala. Nu suntem in firescul nostru, ne lamentam ca nu ne accepta, ca „ei”, europenii, sunt de vina si pentru ce chiar sunt (Schengen), dar si pentru partea noastra de raspundere (ca nu avem autostrazi sau ca nu dezvoltam Portul Constanta). Fenomenul este mai general: lipsindu-i anvergura si sofisticarea pentru a transforma Romania intr-o tara care sa performeze, sa prospere si in care propriii cetateni sa se simta bine, o parte din elita politica romaneasca a transferat pe nesimtite responsabilitatea esecului in afara. Bruxelles-ul a devenit, din fosta speranta, vinovat pentru propria neputinta si incompetenta, pe care reusim sa le sublimam in batosenie: ne stropsim la el, mai ales de la distanta, si asta ne da un fals sentiment de tarie. Suntem liberi sa ne dezvoltam, dar pentru ca nu suntem in stare, dam vina pe altii, ii acuzam ca ne-au luat libertatea cu care nu stim ce sa facem.

Romania are fara indoiala nevoie de patriotism. Ba chiar un nationalism moderat, luminos, generos, construit pe incredere in sine, poate fi baza unui proiect de societate romanesc. Patriotismul care ne trebuie este insa unul de constructie, de afirmare prin performanta, nu prin contrapunere, prin maraituri, nu prin proiectia stearpa a frustrarii contra unor dusmani evident imaginari precum George Soros sau multinationala generica sau Bruxelles-ul sau cancelariile occidentale.

Ce ofera PSD acum nu este patriotism, ci nationalism de tip polonez sau maghiar, frustrat, in mod steril opus Bruxelles-ului, conservator social. O forma de discurs si practica politica ce apropie tara nu doar de grupul iliberal al tarilor de la Visegrad, ci si de Rusia lui Putin.

Sa exemplificam cu Bruxelles-ul si cu multinationalele.

Bruxelles-ul nu e bun prin definitie. Am o lista de episoade in care Bruxelles-ul a gresit fata de Romania, tratand-o nedrept, prin prisma prejudecatilor in locul realitatii. Dar si o lista lunga de dovezi de sprijin, simpatie si loialitate pentru romani. Ce stiu sigur este ca nu exista o agenda anti-romaneasca. Exista o perceptie de slabiciune administrativa cronica, de lipsa de sofisticare a mediei elitei politice, ambele rezultand in neincredere in promisiuni si angajamente, neincrederea la randul ei ducand, de exemplu, la exces de zel in control. Romania guvernamentala este o tara careia uneori ii e greu sa isi verbalizeze interesele, si deseori cand i se ofera pe tava sprijin, chiar de catre propriii reprezentanti, nu este capabila sa il foloseasca, in mod sistematic si serios, pentru ca politicul si administratia nu performeaza. Am auzit de nenumarate ori fraza „nu ne lasa Bruxelles-ul” ca pe o scuza a propriei neputinte pe subiecte cu care Bruxelles-ul nu avea absolut nicio legatura, sau unde ne puteam impune cu un minim efort. Este tipic sa nu stim sau sa nu vrem sa facem lucru, dar sa avem o teorie despre cum altii, „cei mari”, oricum nu ne-ar lasa. De aceea, transformarea Bruxelles-ului in inamic este o forma de mistificare, intorcand polaritatea raspunderilor cu susul in jos. Perceptia despre Romania nu se poate se schimba decat prin performanta, prin calitatea elitei sale politice si administrative. Lumea e concurentiala, evident ca si altii isi apara interesele, ca locul gol se umple imediat in politica si economie, evident ca nimic nu e simplu, dar sigur lumea nu e un complot deja transat in defavoarea Romaniei. Totul, mai putin valorile de baza, se joaca: resurse, interese, imagine, reputatie, demnitate, zi de zi, non-stop: cine sta si se lamenteaza pe margine ramane doar cu asta. Comparativ cu jungla politicii internationale, Bruxelles-ul este un loc inca foarte prietenos, unde Romania este potential foarte influenta, daca stie sa se manifeste, in regulile jocului.

Nu trebuie sa adoram multinationalele. E adevarat, au adunat in era globalizarii multa putere, e adevarat, multe isi transfera profiturile facand optimizari fiscale, e adevarat ca unele comit abuzuri. De aceea, pe agenda globala, la nivel de Bruxelles (da, chiar acolo), OECD, G20, exista, de cativa ani, discutii foarte serioase, si decizii, inclusiv directiva europeana traspusa de curand de Guvernul Romaniei, pentru ca impozitul pe profit sa fie platit acolo unde profitul este obtinut, pentru eliminarea paradisurilor fiscale, pentru limitarea puterii multinationalelor prin tratatele de comert, de care m-am ocupat si eu, sau prin amenzi gigantice pentru comportament neconcurential. Multinationalele fiind prezente peste tot in lume, are sens sa te ocupi de problema la nivel global, si asta se intampla. Dar tocmai de aceea descrierea conflictului ca fiind unul pur romanesc, intre multinationalele rele si cei „20 de milioane de romani” este gresita, creind impresia ca multinationalele, ca expresie a strainului rau, au ales Romania ca victima predilecta. In realitate, cea mai buna cale de a „lupta” cu multinationalele peste granita este prin a contribui la eforturile in directia aceasta ale Bruxelles-ului, care este si al nostru, si ne da acces si anvergura globala. Iar acasa, daca vrem sa nu mai depinda atat de mult de multinationale PIB-ul si exporturile noastre – care ar colapsa daca prin absurd ele ar pleca brusc – trebuie ca economia Romaniei sa nu mai fie competitiva doar prin salarii mici si fiscalitate redusa. Investitiile inteligente in educatie, in inovatie, in antreprenoriat, in ferme, sunt solutia diminuarii dependentei de multinationale la nivel national, nu transformarea lor in inamici ai poporului.

Colectiv

Lipsa halucinanta de empatie, individuala sau de grup, aratata cu prilejul aniversarii lui Liviu Dragnea in ziua comemorarii celor doi ani de la Colectiv m-a zguduit profund. Indiferent daca a fost sau nu initiativa domniei sale – de fapt imi pare si mai grav daca a fost o neinspiratie spontana de grup, decat una personala. Asa cum detest ura fata de electoratul PSD (a se vedea mai jos), lipsa de consideratie pentru victimele Colectiv si Romania pe care ele o reprezinta este absolut inacceptabila.

Autostrada Targu Mures-Iasi

Un motiv imens de suparare pe PSD este neprioritizarea (in realitate) a constructiei autostrazii Targu Mures-Targu Neamt – Iasi, durerea Moldovei, leaganul electoral al PSD. PSD pur si simplu are datoria politica si morala sa isi faca o obsesie, sa faca o prioritate nationala absoluta din scoaterea Moldovei din izolarea economica in care se afla, construind aceasta artera vitala pentru viitorul celei mai izolate provincii din Uniunea Europeana continentala. Daca nu o face, chiar ajung sa cred ceea ce am respins dintotdeauna ca fiind o aiureala partizana, ideea ca PSD tine deliberat lumea in saracie, izolare si dependenta. In aprilie anul acesta, dupa o dezbatere la Iasi organizata de fostii mei colegi de la Ziarul de Iasi si de Asociatia Moldova Vrea Autostrada, am trimis o scrisoare Primului Ministru de la vremea aceea, explicand de ce proiectul ar trebui considerat hiper-prioritar, si cerand publicarea unui calendar de indeplinire pentru fiecare dintre cele trei tronsoane, respectiv a echipei din CNAIR responsabila de Autostrada Montana. Am primit, in iunie, de la Ministrul Transporturilor de atunci, un raspuns corect, politicos, si un tabel cu termene, din care doua sunt deja depasite, si unul – decembrie 2017 – cu siguranta va fi si el. Echipa mea a urmarit in permanenta evolutia proiectului: oricum i-am spune in teorie, in practica procesul este (foarte) blocat.

Asta ma aduce la un subiect care ar trebui sa fie prioritatea tuturor partidelor din Romania, dar astazi mai ales a celor care au primit un mandat zdrobitor sa conduca Romania. De ce credeti ca nu se construiesc autostrazi, ca niciodata termenele nu se indeplinesc, ca licitatiile se contesta si procedurile se suspenda exasperant? Exista multe raspunsuri imediate, dar radacina problemei este deficitul gigantic de competenta in administratie (fara a-i nedreptati pe profesionistii de acolo: atatia cati sunt, ei tin Romania in picioare). CNAIR-ul, in cazul nostru, are nevoie de o masiva infuzie de profesionisti. La fel administratia centrala. Motivati, decent platiti. E o poveste lunga si grea reforma administratiei romanesti, dar in esenta nu politicienii trebuie sa faca autostrazi, ci administratia si, evident, firmele specializate. Logica politica a stapanirii administratiei prin loialitati personale si de clan, vizand accesul la resursele bugetului, este total opusa logicii performantei prin profesionalism. De unde cazna permanenta, infernala, de a construi obiective de anvergura in Romania, pentru ca predomina amatorismul, superficialitatea si logica interesului pe termen foarte scurt din jungla politica. „Marile proiecte” raman, din pacate, pe hartie. Moldova la Centenar ar trebui sa fie atat de prioritara pentru PSD si Guvern, incat macar in acest caz neputinta administrativa tipica sa fie depasita prin concentrare masiva si exceptionala de resurse, expertiza si vointa politica. Prim Ministrul sa nu doarma din cauza acestei autostrazi. Frustrarile care se acumuleza in Moldova, care se simte, pe buna dreptate, abandonata, ignorata, nereprezentata, sunt foarte mari si periculoase, posibil, la un moment dat, chiar in plan geopolitic.

Lupta impotriva coruptiei

Dintotdeauna am crezut nu numai ca nu exista o incompatibilitate reala intre electoratul PSD si lupta impotriva coruptiei, ci dimpotriva: electoratul PSD este cel mai vulnerabil la coruptie, la cea mica in mod direct, la cea mare in mod sistemic, ca tot restul lumii. Cu cat esti mai fragil economic si social, cu atat o spaga sau un abuz functionaresc te afecteaza mai tare. Cunosc destule cazuri de oameni care au fost calcati in picioare, umiliti, furati, prin coruptie si prin abuz. Ce ma doare cel mai tare, si am un exemplu concret in minte, este frica omului „simplu” de a refuza sistemul bazat pe spaga si interventii. Unui om amarat, dintr-o comunitate mica, ii va fi teama nu numai ca nu isi primeste dreptul legal, dar si de ostracizare in caz de protest sau apel la lege, de faptul ca va avea pe viitor parte doar de tratament ostil de la reteaua de putere locala. Imaginati-va asta intr-un context de boala, intr-un oras mic de provincie. E usor sa emitem banalitati cu schimbarea care trebuie sa vina de la fiecare, insa nu putem pretinde cu usurinta unui biet bolnav sa devina erou, sa se lupte singur cu o intreaga structura sociala si culturala, cu status-ul elitei care il jefuieste si ii poate face viata un cosmar. Singura cale de eliberare de angoasa este eliminarea „de sus” a coruptiei, prin digitizare, transparenta, standardizare, plata decenta a functionarimii, si prin partea punitiva, faimoasa lupta impotriva coruptiei. La toate nivelurile. Pe care PSD ar trebui sa si-o asume ca prioritate. Din motivele astea nu cred cu niciun chip ca exista o majoritate tacuta furioasa care ar sta sa se reverse in strada sa stopeze „abuzurile justitiei”, cum spune PSD. Dimpotriva, oamenii sunt obiditi si, convinsi fiind ca „toti sunt niste hoti”, probabil ar tolera chiar si excese ale justitiei cata vreme ele ii lovesc pe hoti, ceea ce, evident, nu e deloc dezirabil: intr-un stat de drept, si escrocii au drepturi.

Sub nicio forma si cu niciun un pret nu as fi de acord cu mutilarea justitiei si perpetuarea in Romania a unui model bazat pe impunitatea elitei politice in fata legii. Am un istoric profesional important in a construi exact mecanismele care sa permita stoparea impunitatii, pe care o sa-l prezint in detaliu in bilantul de final de mandat. Toate sondajele confirma ca marea majoritate a romanilor vad coruptia ca fiind o problema majora. Romania nu poate fi niciodata o tara moderna, competitiva, netoxica, inovativa, respirabila, cata vremea coruptia, mica sau mare, ramane puternic prezenta in institutiile statului si in societate. Acestea fiind spuse, am avut discutii interminabile cu foarte multe persoane dincolo de orice banuiala, absolut independente, fara nicio legatura cu PSD-ul sau cu politica: din societatea civila, din business – inclusiv multinationale, ca veni vorba- , din presa care sustine lupta anti-coruptie, diplomati, functionari europeni care urmaresc in detaliu ce se intampla in Romania, dar si din institutii romanesti care sustin pe deplin lupta anti-coruptie: exista un numar de intrebari legitime in legatura cu anumite actiuni ale justitiei. Nu am capacitatea sa verific independent si sa trag concluzii in legatura cu un eventual caracter sistematic, deliberat sau de fenomen: dar intrebarile despre eventuale derapaje sau erori sau coincidente trebuie sa aiba raspunsuri, si poate ca raspunsurile exista si sunt pertinente. Ca institutie publica, ca putere in stat, justitia nu poate fi ferita ea insasi de dezbatere, de cenzura argumentelor schimbate cu buna credinta. Dar fara sa trag o concluzie pe fond, ce stiu sigur este ca perceptia unor excese, fie si complet falsa, este fix bucuria hotilor, care toti se pot decreta victime ale abuzurilor. Si riscul este ca, in numele stoparii abuzurilor, o parte din elita politica, nu doar PSD, sa vrea sa readuca impunitatea pentru sine in Romania. De aceea, a da raspunsuri corecte intrebarilor legitime este cea mai buna modalitate de a inlatura pretextul unor schimbari vadit disproportionate in justitie, expunand motivele reale – si personale- ale initiatorilor lor.

Ca solutie practica, eu vad lucrurile in felul urmator: PSD a ajuns la un nivel de neincredere interna si internationala in care lumea nu ii mai crede in materie de reforma a justitiei nici macar acolo unde eventual au dreptate. De aceea, ar fi bine sa trimita mai intai proiectele de reforma Comisiei de la Venetia si sa astepte opinia acesteia, care nu poate fi banuita de partizanat. Ideea este perfect compatibila cu dorinta exprimata in Rezolutia Comitetului Executiv National al PSD de ieri care cere, foarte corect, „aplicarea acelorasi principii de baza care guverneaza actul de justitie in toate tarile europene cu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor”. Este perfect: exact cu asta se ocupa Comisia de la Venetia: confirma, in contexte concrete, aplicarea corecta a acestor principii. Societatea civila va avea astfel incredere ca anumite modificari sunt necesare si legitime intr-un stat de drept, iar PSD va trebui sa renunte la tot ce inseamna reintroducerea impunitatii pe usa din dos pentru elitele politice in numele stoparii abuzurilor. A nu accepta aceasta solutie tradeaza motive care nu tin de reglajul fin si de eliminarea posibilitatii abuzurilor, ci de reinstaurarea impunitatii si, intr-adevar, de schimbarea paradigmei in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei. In general, tot procesul ar capata credibilitate daca nu ar mai parea ca miza principala a schimbarilor este de fapt domnul Dragnea – adica daca acesta ar pleca. Si daca veni vorba…

Cazul TelDrum

Chiar daca la finalul procesului nu i s-ar dovedi vinovatia, pozitia lui Liviu Dragnea in fruntea partidului si a Parlamentului Romaniei a devenit nesustenabila oriunde in lumea civilizata. Pe 13 noiembrie, frecventablitatea europeana si internationala a PSD-ului, atat cat a fost ea construita in ultimii 20 de ani, a fost spulberata. Asocierea OLAF cu ancheta DNA este devastatoare si face ridicola teoria complotului „Statului Paralel si ilegitim”. Dat naibii „Statul” asta daca a preluat si controlul institutiei europene anti-frauda. Chiar daca in sufletul lui s-ar sti nevinovat, singurul act cu adevarat patriotic pe care il poate face acum Liviu Dragnea, daca intr-adevar iubeste Romania, este sa se retraga. Sa-si asume un martiraj din iubire de tara, si sa isi petreaca urmatorii ani demontand complotul miselesc la care ar fi fost supus de catre strainii rai care au pus OLAF-ul la bataie si tradatorii de neam care au pus DNA-ul. Pana la urma istoria ar marca o mare nedreptate si l-ar reabilita. Deja au inceput la Bruxelles discutiile despre bugetul Uniunii Europene dupa 2020. UE va trebui, printre altele, sa acopere gaura creata de BREXIT. In cazul Romaniei, exista si pasivul performantei relativ slabe in folosirea fondurilor europene. In acest context, o acuzatie de frauda plecata de la o ancheta OLAF, cu caracter aparent sistemic, implicand o persoana de la varful statului roman care face numiri in functii cheie, va arunca in aer orice incercare a Romaniei de a justifica mentinerea unui buget important pentru propria dezvoltare dupa 2020. Ne va costa miliarde! Cum credeti ca poate justifica un politician dintr-o tara platitoare neta la bugetul UE propriei opinii publice alocarea de bani multi unei tari al carei numar trei in stat este acuzat in acest fel de OLAF? Cu explicatii despre statul paralel european? Mai mult, proiectia actuala a Comisiei Europene este sa incheie negocierea bugetului UE pentru cei cinci sau sapte ani de dupa 2020 fix in timpul presedintiei romane, beneficiind de arbitrajul acesteia. Este absolut de neinchipuit ca Europa sa accepte, dupa expresia consacrata, ca „honest [sic] broker”, pentru propriul buget multianual, un guvern al unui partid al carui sef are o astfel de acuzatie din partea insasi institutiei de anti-frauda europene. Postura lui Liviu Dragnea este o pata pe obrazul fiecarui roman care scoate capul in lume, se va face episodul doi la recentul film german pentru copii explicand coruptia din Romania: este infinit de nedrept pentru noi ca natiune sa fim in aceasta situatie. Patriotismul adevarat presupune uneori sacrificiul propriei persoane, fie si prezumata inocenta, pe altarul binelui comun.