Despărțirea părinților implică schimbări majore în micul univers al copilului, constituindu-se într-o trauma severă pentru el. Și va trebui ajutat să-i facă față.

Ce simte copilul când părinții lui se despart? Această întrebare trebuie să-i fie adresată. Și să se țină seama de răspuns, acesta putând îmbrăca diverse forme: furie, anxietate, frică, tristețe. Și de faptul că vârsta îi influențează semnificativ percepția aspura a ceea ce se întâmplă în jurul lui și cu el, aspura relației dintre părinții lui și a lui cu ei, despărțirea acestora neputând decât să-l sperie, să-l năucească, să-l revolte. Așadar, să vedem cum percepe copilul divorțul părinților.

DE LA NAȘTERE LA 1-5 ANI

Copilul simte tensiunea dintre părinții lui, dar nu-i înțelege cauza. Dacă certurile sunt permanente, devine irascibil și nervos, are des stări de proastă dispoziție, mai ales când se află în prezența persoanelor necunoscute, cu atât mai mult după despărțirea părinților. Și e posibil să fie marcat de o întârziere în dezvoltare.

Copilul are nevoie de stabilitate în relația cu cei apropiați, așa că încearcă să menții regimul de viață cu care a fost obișnuit înainte de divorț, în special în ce privește servirea meselor și somnul. Pune-i la dispozitie jucăriile preferate, petreceți cât mai mult timp împreună, chiar mai mult decât de obicei, îmbrățișează-l cât mai des și ține-l de mână; în felul acesta, îi asiguri confortul fizic de care are nevoie.

DE LA 1,5 LA 3 ANI

În acest segment de vârstă, legătura emoționala dintre copil și părinti este extrem de puternică, motiv pentru care divorțul îl afectează nespus, fiindu-i greu să-l accepte. Ba chiar crede că mama și tata s-au despărțit din cauza lui. Devine plângăcios și capricios, din cauza stresului cauzat de divorțul părinților poate să înceapă să-și sugă degetul sau să capete un alt tic, să aibă probleme cu somnul, să-i fie teamă să rămână singur, mai ales noaptea, dezvoltarea să-i fie încetinită.

E important ca părinții, chiar despărțiți fiind, să coopereze pentru a-i asigura copilului un regim de viață stabil. Asta înseamnă să-i acorde timp și atenție, să facă ceva împreună cu el, eventual toți trei. Benefică ar fi cooptarea prietenilor și rudelor de a căror companie copilul se bucură. Dacă micuțul se apropie de vârsta de trei ani, discută cu el despre ce simte.

DE LA 3 LA 6 ANI

O fi el măricel, dar tot nu înțelege ce înseamnă un divorț și, in ciuda relației tensionate dintre părinți, nu vrea ca ei să se despartă. Simte că nu poate influența situatia, ale cărei consecințe îi sunt necunoscute și-l sperie. Prin urmare, nutrește sentimente de insecuritate, anxietate și frică, teama de singuratate, intuneric,, insomnie. Și la această vârstă copilul se poate învinui de divorțul părinților.

Ideal ar fi ca despărțirea să fie una civilizată, fără certuri și scandaluri, fără invinuiri reciproce. O asemenea variantă de despărire traumatizează mai puțin copilul. La această vârstă el simte emoțiile părinților, chiar dacă aceștia se străduiesc să le ascundă. Un preșcolar are nevoie de o persoană cu care să discute despre sentimentele lui. Aceasta poate fi bunica ori bunicul sau orice altă persoană în care copilul are încredere. Copilul simte nevoia să știe exact că nu va înceta să se vadă cu părintele care părăsește căminul. E important să se facă un grafic al întâlnirilor dintre ei, care sa fie respectat întocmai.

DE LA 6 LA 11 ANI

Copilului îi e teamă că nu-și va mai vedea niciodată părintele care pleacă de acasă și va încerca să se opună situației create. E foarte probabil chiar să-i intre în cap ideea că ar putea restabili relația dintre părinti sau să se supere pe unul din ei, catalogându-i pe unul drept “bun” și pe celelalt drept “rău”, egoist, exprimându-și furia în fel și chip: comportament reprobabil, rezultate slabe la învățătură, detașare de lumea exterioară. Din cauza stresului, e posibil să se confrunte cu deranjamente stomacale și dureri de cap.

Se impune restabilirea sentimentului de securitate și a stimei de sine, serios zdruncinate. Soluția? Ambii părinti trebuie să petreacă timp cu copilul, să discute cu el despre ce simte, să încerce să-l convingă prin vorbe, dar și prin fapte că niciunul dintre ei nu-l va abandona, că el nu este vinovat de situația creată, să-i explice că s-au despărțit de comun acord. E important să se respecte cu strictețe programul vizitelor. Apoi, în această perioadă dificilă, copilul are nevoie mai mult ca oricând să comunice cu prietenii, rudele, cu cei de-o seamă cu el, să participle la diverse activități, să fie înscris în vreun club de copii, o viață socială activă făcându-l să alunge gândurile negative, să-și crească stima de sine, nelăsându-l să se închidă în sine.

UN DIVORȚ SEPARĂ SOȚII, NU PĂRINȚII!

Cel puțin așa ar trebui să stea lucrurile. Divorțul e o încercare grea nu doar pentru parteneri, ci și pentru copil. Eplică-i motivul pe înțelesul lui, adică potrivit vârstei, fără să-l minți. Apoi, nu uita: e foarte important pentru el să știe că nu are nimic de-a face cu divorțul părinților și că această despărțire nu schimbă sentimentele vreunuia din ei față de el.