Vremea pe 3 mai. Meteorologii de la ANM anunţă căldură şi furtuni de vară Actualitate Diverse Economic Educational EVENIMENTE Galerie Meteo Neinteresante NEWS NEWS Online Romania Sanatate SHOWBIZ Spiritualitate Tips&tricks by admin - mai 3, 20180 Vremea pe 3 mai va fi foarte caldă în ţară, dar vor fi şi ploi izolate în unele regiuni. Prognoza meteo anunţă însă furtuni pentru vineri şi sâmbătă, dar şi temperaturi record. În noaptea de miercuri spre joi, cerul va fi variabil spre mai mult senin. Unele înnorări vor fi la începutul nopţii în nord-vest, iar spre dimineaţă în extremitatea de sud-vest, dar numai izolat vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, precum şi la munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali. Prognoza meteo anunţă că temperaturile minime se vor situa între 3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade în Dealurile de Vest. În sud-estul ţării, pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Vremea 3 mai în ţară Joi, vremea va fi în general frumoasă şi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar în regiunile sud-vestice şi la munte, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi înnorări temporar accentuate, dar numai izolat averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi în sudul Banatului şi în zona montană, dar şi în timpul ploilor. Conform ANM, temperaturile maxime se vor încadra, între 25 şi 32 de grade, mai coborâte pe litoral, până în jurul valorii de 20 de grade, iar cele minime vor fi de la 5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până spre 17…19 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, în sud-est, pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Presiunea atmosferica nu se va schimba substanţial, regimul baric continuând a fi caracterizat de valori mai mici decât cea normală.