Portul românesc tradiţional reprezintă îmbrăcămintea românului atât în zile de lucru cât şi în zile de sărbătoare. Costumul femeiesc este alcătuit din cămaşa dreaptă sau de purtat în zile de lucru, iia sau cămașa încrețită la gât, catrinţe, fote, vâlnice, brâie, iar costumul bărbătesc este alcătuit din cămaşă, cioareci, iţari. Obiectele de încălţăminte, maramele, ştergarele ciorapii de lână, obielele şi podoabele fac şi ele parte din costumul românesc tradiţional.

Caracteristicile portului românesc tradiţional
Costumul tradiţional românesc s-a purtat şi se mai poartă şi astăzi în unele părţi ale ţării, însă a fost supus evoluţiei continue datorită schimbărilor din societatea românească, convieţuirii cu alte etnii, legăturilor comerciale, vecinătăţii cu alte popoare. Portul românesc este caracterizat prin unitate şi continuitate. Unitatea este dată de trăsăturile portului din întreaga ţară, cum ar fi componenţa costumului, materia primă din care se confecţionau piesele de îmbrăcăminte, croiul, cromatica sau punctele de cusătură, iar continuitatea reprezintă drumul parcurs de-a lungul anilor.

Materia primă
Materia primă din care se confecţiona costumul tradiţional era lâna, cânepa, inul, bumbacul şi borangicul. Cămăşile bărbăteşti şi femeieşti se croiau din pânză de cânepă, in sau bumbac ţesută în două iţe, iar fotele, vâlnicele sau pestemanele în Vlaşca, zăvelcile sau prestelcile în Oltenia, catrinţele, zadiile, iţarii se croiau din pânză de lână ţesută în două sau în patru iţe. Pânza ţesută în două iţe avea firul mai gros în Transilvania, Moldova, Muscel şi Vlaşca, deoarece motivele cusute în aceste zone erau bogate, robuste, cu firul buclat, iar pânza ţesută în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea era mai rară, cu firul bine răsucit.

Croiul
Croiul simplu din patru foi drepte sau patru stani al cămăşii drepte, fără nici un fel de răscroială, avea rostul de a nu se pierde nici un petec de pânză.

Broderiile
Broderiile care ornamentează obiectele de port popular contribuie la păstrarea unităţii portului. Ele erau create de ţărancă care se inspira din mediul înconjurător, din viaţa de zi cu zi. Esenţial era modul în care ornamentul era dispus pe albul pânzei, oferind astfel un echilibru între diferitele câmpuri ornamentale, un bun gust estetic.

Cromatica
Cromatica portului popular românesc se caracterizează prin armonie şi prospeţime, culorile fiind combinate în mod estetic. Culorile obţinute prin vopsitul vegetal erau calde, necontrastante. Odată cu apariţia coloranţilor industriali, culorile au început să fie mai tari, mai contrastante. Punctele de cusătură de bază care s-au folosit şi se folosesc în întreaga ţară sunt punctul în urma acului, punctul înaintea acului, tighelul, cruciuliţa, punctul la un fir. Fiecare zonă etnografică are puncte specifice, în afara punctelor de bază, cum ar fi: ciocănelele în Sibiu, brânelele şi brăduţii în Transilvania, Argeş, Vlaşca, nemţoanele în Banat şi Maramureş, punctul aţeşte în Hunedoara, butucul de Buzău, punctul în scăriţă pe dos de Olt.

Firele cu care erau ornamentate piesele de costum sunt lâna, borangicul, arniciurile sau mulineurile de mai târziu, mătasea vegetală.

1 Caracteristicile portului românesc tradiţional
2 Materia primă
3 Croiul
4 Broderiile
5 Cromatica
6 Vezi şi
7 Note
8 Bibliografie
9 Bibliografie recomandată
10 Legături externe

11 etc…