You are here
Home > Actualitate > Rabla Electrocasnice 2019. Câţi bani vor primi românii pentru frigidere sau televizoare
loading...

Rabla Electrocasnice 2019. Câţi bani vor primi românii pentru frigidere sau televizoare

Rabla Electrocasnice 2019. Câţi bani vor primi românii pentru frigidere sau televizoare © Profimedia Images / Ilustraţie

Ministerul Mediului a lansat spre consultare publică proiectul pentru modificarea şi completarea programului Rabla Electrocasnice 2019.

Programul prevede înlocuirea echipamentelor electice şi electronice de uz casnice, uzate, cu unele noi, mai performante din punct de vedere energetic.

Vezi si: Horoscop 14 mai 2019. Cadou din partea destinului

Una dintre noutăţile cu care vine programul Rabla Electrocasnice 2019 se referă la posibilitatea schimbării, pe lângă celelalte categorii aprobate în anii trecuţi, maşini de spălat şi televizoare.

„Așa cum am promis anul trecut, încă de la lansarea primei ediții a Programului, anul acesta îl extindem pentru două categorii de echipamente foarte cerute de români. În plus, succesul foarte mare al ediției din 2018 ne-a determinat să dublăm bugetul Programului, care anul acesta este de 40 milioane lei. În paralel cu procesul de consultare publică, operăm modificările în platforma electronică, pentru că dorim să lansăm programul cât mai repede, în săptămânile următoare”, a declarat ministrul Grațiela Gavrilescu.

Finanțarea se va acorda sub formă de vouchere, la fel ca şi în cazul programului Rabla 2019 pentru achiziționarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic.

Vouchere de 500 de lei prin programul Rabla Electrocasnice 2019
Vezi 2 imagini în Galerie

Rabla Electrocasnice 2019, maşini de spălat, frigidere şi televizoare
Lista sumelor de bani decontate cu vouchere prin programul Rabla Electrocasnice 2019:

a) 200 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiența energetică A++;

b) 300 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiența energetică A+++;

c) 300 lei pentru mașini de spălat vase cu eficiența energetică A++;

d) 400 lei pentru mașini de spălat vase cu eficiența energetică A+++;

e) 400 lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiența energetică la răcire (A+++/ A++);

f) 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiența energetică A++;

g) 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiența energetică A+++.

h) 200 lei pentru televizoare cu eficiența energetică A;

i) 500 lei pentru televizoare cu eficiența energetică A+.

Toţi cei interesaţi de programul Rabla Electrocasnice 2019 se pot înscrie direct la magazin (inclusiv online), iar predarea echipamentului vechi se va face la momentul livrării celui nou-achiziționat.

Veşti bune pentru românii care vor să-şi schimbe electrocasnicele. Ministrul Mediului a anunţat că prelungeşte cel mai de succes program al anului trecut. Astfel, Rabla pentru Electrocasnice ar putea continua şi în 2019. Statul va acorda din nou vouchere de 200 şi 300 de lei pentru achiziţia de noi frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat. Şi, surpriză, pe listă apar în premieră şi televizoarele.

„Rabla pentru electrocasnice” a avut un succes neaşteptat. În doar câteva zile, românii au predat peste 24.000 de maşini de spălat vechi, frigidere şi aparate de aer condiţionat.

În schimbul lor, statul a oferit vouchere între 200 şi 300 de lei. Aşa că autorităţile extind programul.

GRAȚIELA GAVRILESCU, Ministrul Mediului: Pentru anul 2019, ne gândim să modificăm ghidul de finanţare prin adăugarea şi de alte echipamente. Să introducem şi televizoare.

Mai ales că românii iubesc televizoarele. O treime dintre ei au în casă nu mai puţin de trei astfel de aparate. Şi tot atâţia petrec în faţa micului ecran între patru şi şase ore în fiecare zi.

În medie, românii au plătit 1200 de lei pentru un televizor nou, unul cu o diagonală de până la 120 de centimetri, HD, dar fără funcţii smart.

Aşa că ajutorul statului este binevenit. Cu voucherele din programul Rabla, românii ar putea să-şi cumpere televizoare noi cu reduceri de 200 sau 300 de lei.

masina

Anul trecut, voucherele au fost valabile doar la achiziţia de electrocasnice din clasele A plus şi A plus plus – adică cele cu un consum redus de energie. Va fi valabil, cel mai probabil, şi în cazul televizoarelor, aşa că modelele inteligente, care consumă şi cea mai mare cantitate de curent, vor fi excluse din program.

Lasă un răspuns

Top