You are here
Home > Accidente > Belgia: O tânără româncă a murit într-un tragic accident de TIR în timp ce vorbea cu soțul ei la telefon
loading...

Belgia: O tânără româncă a murit într-un tragic accident de TIR în timp ce vorbea cu soțul ei la telefon

Vorbea cu soțul ei la telefon atunci când viața sa a fost răpusă de un TIR condus de un șofer care nici măcar nu a văzut că a lovit-o. Toate visele a doi tineri români care au emigrat în Belgia au fost astfel spulberate într-o secundă.

S-a întâmplat în orașul Geel din Belgia, unde doi tineri soți, Alexandra și Dragoș Bălan, originari din județul Suceava, au decis să plece la muncă pentru o viață mai bună. Era circa ora 17:00, joi, 21 noiembrie 2019, când Alexandra se afla pe o stradă de lângă abatorul societății Sopraco, în localitatea menționată mai sus și l-a sunat pe soțul ei, probabil pentru a-i spune unde să vină să o ia pentru a merge împreună acasă după programul de lucru, relatează sudinfo.be

Alexandra Bălan, tânăra de 23 de ani a cărei viață a fost răpusă pe meleaguri străine. Foto: stiridinbucovina.ro

În timp ce vorbea la telefon, tânăra noastră conațională, care avea numai 23 de ani, a decis să traverseze strada prin spatele unui TIR parcat pe marginea străzii. Un alt TIR, care se pare că venea din sensul opus celui parcat prin spatele căruia Alexandra traversa strada, a lovit-o pe femeie din plin, iar aceasta a decedat pe loc. Șoferul automarfarului nici nu a observat că a accidentat o persoană și a încercat să-și continue drumul, dar a fost oprit de câțiva martori care au asistat neputincioși la tragedie.

„Șoferul TIR-ului, în vârstă de 49 de ani, nu a văzut impactul. Martorii l-au oprit când au văzut-o pe femeie sub roțile mașinii. Șoferul a fost foarte afectat de cele întâmplate”, a declarat primarul orașului, Vera Celis, pentru sursa citată.

Tânăra româncă este originară din satul Roșcani, care aparține de localitatea Liteni, județul Suceava, iar moarte ei i-a afectat puternic și pe toți cei care o cunoșteau și care au transmis pe Facebook nenumărate mesaje de condoleanțe și de susținere pentru soțul Alexandrei. Cei doi soți se pare că erau căsătoriți de câțiva ani și aveau multe vise împreună de împlinit, dar care au fost spulberate pentru totdeauna în urma acestui tragic accident.

One thought on “Belgia: O tânără româncă a murit într-un tragic accident de TIR în timp ce vorbea cu soțul ei la telefon

Lasă un răspuns

Top