De mulţi ani scriu despre armată. Am urmărit recentele transformări ale Armatei Române, mai ales de la intrarea ţării noastre în NATO. Am cunoscut şi cunosc mulţi oameni care activează în sistem. Oameni de calitate, oameni oneşti, dar mai ales modeşti. Mulţi dintre ei profesionişti, patrioţi, dedicaţi acestei meserii. Unii sunt ofiţeri, alţii soldaţi gradaţi profesionişti. Alături de unii dintre ei am copilărit. Ştiu ce visuri, idealuri au şi cât de mult şi-au dorit să îmbrace haina militară.

Din păcate însă, sistemul nu pare să îi aprecieze, să-i motiveze şi mai ales să-i răsplătească aşa cum trebuie. Nu mai vorbim de tehnică şi celelalte condiţii de pregătire. Vorbim despre satisfacţia şi mândria acestor oameni, care după o lună de zile de muncă se întorc acasă la familii cu 1.500 lei. Vorbim despre siguranţa acestor oameni, despre predictibilitatea unei cariere ce se poate încheia oricând din motive arbitrare.

Dacă în cazul ofiţerilor şi al subofiţerilor lucrurile sunt clar reglementate până în cele mai mici amănunte, coloana vertebrală a Armatei, soldaţii profesionişti, sunt încă o categorie militară ce nu şi-a găsit încă echilibrul. De la salarizare, protecţie socială şi alte drepturi, aceşti oameni nu au siguranţa zilei de mâine. Un lucru inadmisibil într-un sistem de care depinde siguranţa ţării noastre, mai ales într-un context geo-politic tot mai tensionat. Războaiele nu se pot câştiga cu oameni nemotivaţi, slab pregătiţi şi fără tehnică militară, iar vremurile în care simpla prezenţă în NATO ne scutea de emoţii au cam dispărut.

Soldaţii au nevoie, în primul rând, de siguranţa locului de muncă. Acele contracte de muncă pe perioadă determinată, de maximum 5 ani, sunt primele care trebuie revizuite. Un om nu se poate pregăti şi nu poate avea stabilitate când ştie că peste 2,3 ani, soarta lui va sta în pixul şi toanele unui ofiţer, care are puterea de a decide dacă va mai prelungi sau nu contractul. Oamenii trebuie fidelizaţi şi înrădăcinaţi în sistem pentru ca MApN să poată investi în pregătirea şi profesionalizarea lor.Soldaţii au nevoie de salarii decente. Nu poţi trimite la război un om pe care îl plăteşti mai prost decât o femeie de serviciu. Suntem armată NATO, iar salarizarea ar trebui să se facă pe o grilă minimă comună. Militari care câştigă salariu minim pe economie este o greşeală a sistemului care ar trebui urgent reglementată.

Soldaţii au nevoie să fie trataţi egal. Sporurile, diurnele şi alte drepturi trebuie acordate fără discriminare. Credeţi că proprietarii încasează chiria de la militari în funcţie de gradul din Armată? Că un colonel plăteşte o chirie de 2.000 lei, iar un soldat de 300 lei? Decontările acestea trebuie făcute pe baza realităţilor din economie şi nu a gradelor militare.

Soldaţii trecuţi de o anumită vârstă trebuie menţinuţi în sistem. E inuman ca după 30 de ani de activitate, un soldat să fie dat afară pe considerentul că e prea bătrân. Nicăieri pe piaţa muncii nu mai există acest principiu, ba mai mult el este sancţionat de legislaţie pentru discriminare. Aceşti oameni trebuie recalificaţi şi menţinuţi în alte servicii ale armatei sau în instituţii conexe ale MApN. Ar fi multe poziţii adecvate pentru ei, dar trebuie bunăvoinţă.

Soldaţii români, ca orice alt cetăţean al acestei ţări care munceşte o viaţă întreagă, trebuie să se bucure la bătrâneţe de o pensie decentă şi de servicii sociale şi medicale.

Soldaţii români care ocupă poziţii de execuţie în teren, manevrează muniţie şi armament de război, trebuie să aibă asigurări de viaţă. Tragedii se pot întâmpla şi în poligoanele de trageri sau la exerciţii militare, nu doar în teatrele de operaţiuni.

Militarii, indiferent de grad, statut, ar trebui ajutaţi de MApN să îşi cumpere propria locuinţă. Statul poate fi un garant serios şi un partener credibil pentru orice instituţie financiară. De multe ori, chiria decontată de Armată este mai mare decât rata unei case. Ar fi mai eficient pentru ambele părţi.

SGP care depăşesc o anumită vechime în armată, pe baza unor examene, să treacă în corpul subofiţerilor. Zecile de ani de muncă pot compensa cei doi ani de şcoală militară, mai ales dacă se urmează şi o pregătire teoretică a soldaţilor.

Soldaţii români au nevoie de reprezentativitate. Legislaţia şi regulamentele militare interzic organizarea militarilor în sindicate sau alte structuri cu caracter sindical. Însă aşa cum în Poliţie s-a făcut derogarea de la aceste prevederi, aşa şi în Armată trebuie găsită o formă, nu musai sindicală, de reprezentare. Un prim mare pas l-a făcut Liga Militarilor Profesionişti, unde oameni dedicaţi acestei meserii fac tot posibilul pentru a obţine condiţii mai bune pentru toţi soldaţii. Acest demers trebuie susţinut şi încurajat şi urmat şi de celelalte corpuri de militari, inclusiv ofiţeri. Sistemul ar fi mult mai atent cu aceşti oameni dacă ei nu ar fi singuri.