You are here
Home > Accidente > Cine a intrat pe contrasens. Anunţ oficial privind accidentul mortal în care a fost implicat Daniel Chiţoiu
loading...

Cine a intrat pe contrasens. Anunţ oficial privind accidentul mortal în care a fost implicat Daniel Chiţoiu

Poliţia din Argeş face noi precizări în legătură cu acidentul mortal în care a fost implicat fostul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu, în a doua zi de Crăciun.

Referitor la informațiile apărute în spațiul public, cu privire la accidentul petrecut pe raza comunei Cotmeana, satul Zamfireşti,  în ziua de 26 decembrie, Poliţia aduce la cunoștință următoarele:

„La acest moment se desfășoară cercetări „in rem” (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal.
Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment.

Având în vedere acest aspect, putem confirma că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice.


Nu s-a putut stabili care dintre autoturisme ar fi vinovat

Cu privire la eventuale concluzii, reamintim că, după primele momente ale producerii evenimentului rutier, nu s-a putut stabili, preliminar, care este mecanismul exact, fiind cunoscut doar faptul că acesta a constat într-o coliziune frontală, ca urmare a pătrunderii pe contrasens, neputând fi stabilit, din primele verificări, care dintre cele două autoturisme ar fi vinovat

De altfel, o concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei.

Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia”.

Fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu, a fost rănit, joi, după ce a fost implicat într-un accident soldat cu moartea a două persoane, soţi şi soţie, în localitatea Cotmeana, sat Zamfirești, județul Argeș.


Lasă un răspuns

Top