Ți se face pielea de găină! Ce face acum mama Aurei Ion, tânăra care a pierit în accidentul aviatic din Apuseni Actualitate Articole Diaspora Diverse Economic Educational Europa EVENIMENTE EXTERN Galerie interlopi International media Medical Neinteresante NEWS NEWS Online Politică Povesti Religie Reteta Romania Sanatate SHOWBIZ Social Spiritualitate SPORT Stiri Tips&tricks TURISM by admin - martie 3, 2020martie 3, 20200 Șase ani s-au împlinit de la tragicul accident aviatic din Munții Apuseni: Aura Ion, studentă la Medicină, și pilotul Adrian Iovan și-au pierdut viețile în condiții groaznice. Au fost localizați după prea multe ore, iar echipele de intervenție nu au mai avut ce face. Aura a fost înmormântată în Cimitirul Ghencea, cu onoruri militare, fiind condusă pe ultimul drum de sute de oameni cu lacrimi în ochi. După pierderea suferită, mama Aurei Ion și-a concentrat toată atenția asupra asociației pe care a înfiinațat-o în memoria fiicei sale, cu scopul de a da o șansă în viață copiilor săraci. Femeia croșetează diferite lucruri și vinde mărțișoare. Cu banii adunați cumpără cadouri pentru copiii sărmani. Recent, o femei din București a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj emoționant în care povestește cum a întâlnit-o pe mama Aurei Ion. Chiar în fața zonei cu hot-dog, mi-a atras atenția un stand cu mărțișoare, care avea alături un benner. Citesc în grabă și aflu că este vorba despre Asociația „Aura Ion”. Vă mai amintiți de tânăra care a pierit acum șase ani în accidentul aviatic din Apuseni, alături de pilotul Adrian Iovan? Familia sa a înființat o asociație pentru oferirea unei șanse la educație copiilor sărmani. M-am gândit că, dacă tot trebuie să cumpăr mărțișoare, măcar să fac și eu un gest frumos. Am luat zece inimioare drăguțe și am dat să plec, felicitând-o pe doamna de la stand pentru inițiativă. A zâmbit trist și mi-a spus că este chiar mama Aurei și că face totul în amintirea fiicei sale. M-am oprit. Ce îi poți spune unei mame căreia i-a murit copilul?! Am încercat să o încurajez așa cum m-am priceput mai bine, dar lacrimile care mocneau înlăuntru au început să îi brăzdeze obrajii. Am simțit nevoia să o îmbrățișez pe aceasta biată mamă care trebuie să poarte o cruce atât de grea… La început a fost reticentă ( e drept, să te îmbrațișeze un străin, este destul de ciudat), însă apoi am simțit cum se abandonează în brațele mele. Am plâns amândouă.Facebook Comments