Un arestat a urlat în Tribunalul Bucureşti că are coronavirus. Şedinţă suspendată, angajaţii dezinfectează totul Actualitate Articole Diaspora Diverse Economic Educational Europa EVENIMENTE EXTERN Galerie interlopi International Life Lifestyle media Medical Neinteresante NEWS NEWS Olt Online Politică Povesti Religie Reteta Romania Sanatate SHOWBIZ Slatina Social Spiritualitate SPORT Stiri Tips&tricks TURISM by admin - martie 6, 2020martie 6, 20200 O alertă epidemiologică a fost declanşată la Tribunalul Bucureşti, iar şedinţele de la o secţie penală au fost suspendate, după ce a fost adus în faţa judecătorilor un arestat care a început să urle că este bolnav de coronavirus. Bărbatul ar fi manifestat o stare febrilă, aşa că şedinţa secţiei penale din sala 139 a fost suspendată, iar angajaţii au demarat imediat dezinfectarea instituţiei. Momentan se fac cercetări pentru a se determina dacă persoana respectivă este sau nu suspectă de coronavirus. Revenim cu amănunte. Deţinutul care a provocat agitaţie la Tribunalul Bucureşti nu are coronavirus, anunţă medicii Au fost momente de panică la Tribunalul Bucureşti după ce un deţinut a susţinut că este suspect de coronavirus. Şedinţele de judecată s-au suspendat, iar zeci de oameni au fost evacuaţi. Ministrul Justiţiei a cerut verificări la penitenciarul Rahova, pentru a afla de ce deţinutul a fost scos din spatele gratiilor. Doctorii au transmis însă joi seară că testele medicale făcute deținutului au ieșit negative. Alarma s-a dat la ora 12. Din boxa arestaţilor, un deţinut de la penitenciarul Rahova a spus că este suspect de coronavirus. Imediat, un etaj întreg a fost evacuat. VICTOR STĂNILĂ, avocat: Reacţia judecătoarei a fost că dumneavoastră ce căutaţi în sală. Judecătoarea a întrebat de ce l-a adus, nu a oferit nici o explicaţie, moment în care ne-am panicat şi noi. GABRIELA STANCIU, avocat: Ne-a spus să evacuăm, au dezinfectat. S-a suspendat şedinţa. Un avocat a susţinut că avea şi la dosar o hârtie care arăta că este suspect de coronavirus. VICTOR STĂNILĂ, avocat: Doamna judecător l-a intrebat in ce cauză este, el a spus cauza şi reacţia doamnei judecător a fost: Ce căutaţi in sala? Este sosit la dosar un referat in care se precizează că sunteţi suspect de coronavirus. Însă, reprezentantii tribunalului au anunţat că doar în sala de judecată bărbatul a menţionat că soţia sa, abia întoarsă din Italia, l-a vizitat în penitenciar. Pentru că avea declaraţii contradictorii, susţin reprezentanţii ANP, bărbatul a fost dus la institutul Matei Balş, unde i s-au recoltat probe. Joi seară, medicii au transmis că analizele au indicat că deținutul nu are coronavirus. „Referitor la situația înregistrată la Tribunalul Municipiului București, astăzi, 5 martie, facem precizarea că, în urma testelor efectuate în regim de urgență, a rezultat că bărbatul aflat în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor nu este infectat cu virusul COVID-19 (coronavirus)”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică. În urma incidentului de la tribunal, Ministerul Justiţiei a dispus o verificare internă la Penitenciarul Rahova şi a cerut un raport.