You are here
Home > Actualitate > TIPURI SĂNĂTOASE DE OREZ
loading...

TIPURI SĂNĂTOASE DE OREZ

Orezul iti furnizeaza energia de care ai nevoie si aduce si alte beneficii corpului. Cultivat si consumat din vremuri antice si, in prezent, pentru multi, aceasta cereala simbolizeaza prosperitatea, frumusetea si chiar fertilitatea. De aceea se obisnuieste sa se arunce cu orez peste tinerii proaspat casatoriti.

Folosit în special în bucătăria asiatică, orezul poate avea numeroase beneficii pentru organism, trebuie doar să știi ce tip de orez să alegi! La nivel mondial există foarte multe tipuri de orez, diferentiate prin tipul bobului, culoare și aromă. Totuși, cele mai populare sunt orezul alb şi orezul brun. În ultimii ani au câștigat în popularitate și variantele de risotto, orez basmati și orezul folosit la sushi.

INDICE GLICEMIC MIC

Incearca orezul salbatic, care are indice glicemic scazut, si orezul brun, cu multe beneficii pentru sanatate. Ambele sunt variante indicate atunci cand vrei sa mananci orez. Orezul basmati complet si cel cu bob lung au un indice glicemic mediu. Efectul asupra insulinei este mic si aceste alimente pot fi asociate cu grasimi. La fel se intampla in cazul orezului brun, care poate fi asociat cu peste, ulei de masline si alte grasimi sanatoase, spune dr. Gabriela Man, in cartea “Slabesti mancand”. E de preferat combinatia orezului basmati, mai ales orez basmati brun, cu orez salbatic. Este o combinatie mult mai bogata in vitamine din grupul B, in fibre, in antioxidanti si are indice glicemic scazut. Adica, poate fi consumat de catre persoanele diabetice si de cele cu probleme de exces ponderal, precizeaza dr. Gabriela Man.

BASMATI, POTRIVIT IN MULTE PREPARATE

Tradițional în bucătăria indiană, basmati are bobul lung și este intens aromat. Acest tip de orez poate fi gătit asemeni celui alb, fiind potrivit la prepararea pilafului, în umpluturi, dar și în salate. ‘Soiurile de orez cu indice glicemic scăzut, precum orez basmati, mai ales orez basmati brun, dar și orez sălbatic satură mai repede și pentru un timp mai îndelungat, spune medicul.

OREZUL SALBATIC, SURSA DE NUTRIENTI IMPORTANTI

Orezul salbatic este un tip de orez integral folosit foarte des in salate si in supe si este foarte sanatos. Orezul salbatic (cunoscut si sub numele de orez negru) este foarte bogat in antioxidanti, care au efecte anticancerigene, antidiabet si protejeaza impotriva bolilor de inima, declara specialistul in nutritive Gabriela Man.

OREZUL BRUN MENTINE SANATATEA

Este o alternativă hrănitoare și gustoasă la orezul alb și poate stimula pierderea în greutate. ‘Orezul brun conține un fitonutrient (oryzanol), care are impact benefic asupra reducerii LDL-colesterolului, așa zisul colesterol rău, și este un antioxidant puternic. De asemenea, exercită efecte antiinflamatoare și anticancerigene, explică medicul.

MARE ATENTIE LA OREZUL ALB!

Soiul de orez alb, mai ales cel cu bob rotund, care este extrem de bogat în amidon digerabil (de aceea este și vâscos, lipicios, după preparare termică) și nu este recomandat diabeticilor sau celor care au probleme cu menținerea unei greutăți normale. În plus, aparent ar părea că este o sursă mai bună de energie decât orezul basmati sau orezul sălbatic. În realitate are un efect de boomerang. Crește mult glicemia după consum, ceea ce duce la scăderea mare a glicemiei la puțin timp după masă, ceea ce se va traduce cu senzație de foame, somnolență, iritabilitate.

Lasă un răspuns

Top