Nouă persoane dintr-o localitate din judeţul Suceava aflată în carantină, oprite la punctul de frontieră de la Aeroportul din Sibiu, înainte să se îmbarce într-o cursă charter spre Germania Actualitate Articole ASIA Diaspora Diverse Economic Educational Europa EVENIMENTE EXTERN Galerie interlopi International Life Lifestyle Londra media Medical Neinteresante NEWS NEWS Online Politică Povesti Religie Reteta Romania Sanatate SHOWBIZ Social Spiritualitate SPORT Stiri SUA Tips&tricks TURISM UK by olt - aprilie 11, 2020aprilie 11, 20200 Nouă persoane din localitatea suceveană Pătrăuţi, aflată în carantină, s-au prezentat, vineri, la Aeroportul din Sibiu pentru a se îmbarca într-o cursă charter spre Karlsruhe, fiind oprite la punctul de frontieră. Aceste persoane vor fi transportate înapoi în localitatea de domiciliu. Potrivit Prefecturii Sibiu, la zborul charter programat pentru decolare vineri, la ora 18.20, cu destinaţia Karlsruhe s-au prezentat la îmbarcare 9 persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, localitate aflată în carantină în baza Ordonanţei Militare nr. 6. „Aceştia au fost identificaţi la punctul de trecere al frontierei, drept urmare nu li s-a permis să călătorească. Transportul acestora către localitatea de domiciliu va fi asigurat sub coordonarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei”, a transmis Prefectura Sibiu. Vineri, de pe Aeroportul Sibiu au decolat două zboruri charter spre Germania, unul la ora 15:00 având la bord un număr de 185 de pasageri, iar al doilea la ora 18:00 cu circa 95 de pasageri. Prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, le-a transmis mulţumiri reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Sibiu pentru buna gestionare a acţiunilor desfăşurate în ultimele două zile în ceea ce priveşte zborurile charter spre Germania, dar şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR şi structurilor MAI. De asemenea, în mod excepţional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în cursul zilei de sâmbătă. Primul zbor este programat la ora 10:20, iar al doilea este programat la ora 18:00. Vela spune că se fac anchete pentru a se stabili cum au ajuns persoane din zone aflate în carantină la Sibiu sau Cluj, pentru a pleca la muncă în străinătate / Este vizată şi activitatea unui primar care le-a eliberat adeverinţe Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, anunţă că autorităţile au deschis anchete pentru a afla cum persoane din zone aflate în carantină au ajuns în Sibiu sau Cluj-Napoca, pentru a pleca cu avionul la muncă în străinătate. El spune că cei ieşiţi din zonele carantinate vor avea dosare penale, dar şi că autorităţile au în atenţie activitatea unui primar dintr-o localitate aflată în carantină, care a eliberat unor localnici adeverinţe pentru a pleca din zonă.„Dosarul pe care l-am deschis este legat de faptul că avea interdicţie, în baza Ordonanţei, de a ieşi din zonă pe alte drumuri decât cele publice, vreau să precizez că noi avem filtre pe drumurile publice comunale, judeţene, naţionale şi europene. Nu avem, să spunem, dispozitiv ca la graniţă în dispozitive şi cu termoscannere (…) pentru a vedea să nu treacă cineva pe un drum agricol sau pe câmp dintr-o parte în alta. Tocmai din acest motiv este cuprinsă în textul ordonanţei o măsură coercitivă, că este interzis pe alte drumuri decât cele pe care le-am enunţat, aşadar, toţi vor da declaraţii şi vor avea dosare că au trecut dincolo de filtre, pentru că, dacă au trecut prin filtre şi nu au fost atenţi, în baza declaraţiilor evident, nu au fost atenţi cei din filtre, colegii fie că sunt de la poliţia locală, de la poliţia naţională, armată, poliţie de frontieră sau jandarmi vor trebui să explice superiorilor lor de ce nu şi-au îndeplinit misiunea aşa cum trebuie”, a afirmat Marcel Vela, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.Ministrul Afacerilor Interne a precizat că autorităţile au în atenţie documente eliberate de un primar dintr-o localitate aflată în carantină, care a eliberat aşa-numite certificate conform cărora cetăţenii ieşiţi din localitate nu au probleme de sănătate.Ministrul susţine că nu doreşte să arunce „o anatemă” asupra celor care fac parte din filtre, arătând că au fost cazuri în care forţele de ordine au fost scuipate de oameni infectaţi. Aproximativ 1.500 de români care urmau să plece la muncă în Germania cu zboruri charter au stat înghesuiţi, joi, la Aeroportul ”Avram Iancu” din Cluj, fără a respecta niciuna dintre restricţiile impuse de autorităţi pentru a preveni infectarea cu coronavirus. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în acest caz. Printre aceştia, s-ar fi aflat şi persoane din localităţi din Suceava, inclusiv din cele aflate în carantină. Nouă persoane din localitatea suceveană Pătrăuţi, aflată în carantină, s-au prezentat, vineri, la Aeroportul din Sibiu pentru a se îmbarca într-o cursă charter spre Karlsruhe, fiind oprite la punctul de frontieră. Aceste persoane vor fi transportate înapoi în localitatea de domiciliu. Sursa: News.ro.