You are here
Home > Actualitate > Fondul de redresare al UE riscă să fie întârziat de certurile oficialilor din România
loading...

Fondul de redresare al UE riscă să fie întârziat de certurile oficialilor din România

Certurile din statul UE cu cea mai mare volatilitate politică amenință să întârzie aprobarea pachetului de redresare post-pandemie de 800 de miliarde de euro al blocului, se arată în noua opinie Andrei Timu și Irinei Vilcu, publicată în Bloomberg.

Fondul de redresare al UE riscă să fie întârziat de certurile oficialilor din România

Coaliția de guvernare și opoziția din România sunt departe de a fi ajuns la un consens în privința ratificării în parlament luna aceasta a Fondului de Redresare, fiind necesară o majoritate de două treimi.

Țara e unul dintre cei șapte membri UE care nu au aprobat încă finanțarea, fapt ce ar permite ca banii destinați economiilor lovite de pandemie să înceapă să curgă. UE ar dori ca toate parlamentele naționale să ratifice decizia până în iunie. Numai după ce toate cele 27 de parlamente naționale vor fi aprobat fondul va putea Comisia Europeană să emită datoria comună prin care se vor finanța plățile din pachet.

Social-democrații din opoziție, sursa blocajului

Sursa blocajului din România sunt social-democrații din opoziție. Partidul cere guvernului să permită dezbateri parlamentare pe tema planului de redresare național – un lucru pe care executivul nu e obligat să-l facă. Coaliția de guvernare nu va ceda la această solicitare, pe care o consideră un șantaj, au afirmat două persoane familiare cu poziția guvernului.

Neînțelegerile dintre cele două tabere au dus deja, în martie, la anularea unei ședințe pentru ratificare. Guvernul trebuie să obțină minim 50 de voturi de la parlamentarii opoziției pentru ca legea să fie aprobată, pe lângă cele 261 de voturi de care dispune.

Social-democrații vor avea vineri o întrunire pentru a-și stabili poziția.

În timp ce conflictul încă e în curs, guvernul poartă încă discuții cu Comisia pe tema includerii proiectelor de infrastructură și irigare în planul său de cheltuieli din cadrul fondului de redresare.

Premierul Florin Cîțu a declarat că va discuta chestiunea cu ocazia unui dineu de lucru la care va lua parte marți împreună cu președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Top