You are here
Home > Actualitate > Paul Stănescu: Șantajul și amenințările lui Cîțu la adresa primarilor PSD sunt josnice!
loading...

Paul Stănescu: Șantajul și amenințările lui Cîțu la adresa primarilor PSD sunt josnice!

Impostorii politici din Guvern, băgați de Klaus Werner Iohannis pe ușa din dos după ce au pierdut alegerile, se laudă obsesiv cu reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență. Însă, când PNL – adică fostul PDL – promit reforme, mai bine să nu facă nimic decât să schimbe ceva. Românii își amintesc și acum ce au însemnat ”reformele” dreptei în perioada CDR (1996-2000) și PDL (2008-2012). Șomaj, austeritate, faliment pentru cei mulți, prosperitate doar pentru ai lor. Dacă reforma pensiilor stă în înțelepciunea doamnei Turcan, pensionarii vor avea sigur de suferit! Să ne amintim că, într-o primă etapă a ”reformei” pensiilor, creșterea cu 40%, pe care PSD-ul o introdusese în lege, a fost anulată. Urmează creșterea vârstei de pensionare și cine mai știe ce.

Au promis că Planul de Redresare n-o să lase pe nimeni în urmă. Că va acoperi toate regiunile, iar fondurile vor fi împărțite echitabil. Însă PNRR-ul, în forma în care a fost deja trimis la Bruxelles, a exclus un domeniu important pentru România, agricultura. Inexistența banilor pentru investiții în agricultură este un eșec îngrozitor. Ar trebui să le crape obrazul de rușine!

Mai mult, Cîțu a început deja să amenințe primarii PSD cu tăierea resurselor bugetare. Un comportament josnic și inacceptabil al unui om pus cu mâna lui Iohannis pe lista de parlamentari PNL, fără a avea vreo legitimitate autentică în rândul românilor. Vrea să folosească PNRR-ul ca măciucă împotriva primarilor, ca un megaloman care crede că nu doar bugetul României, ci si fondurile europene, sunt un fel de portofele ale liberalilor!

Cîțu și ai lui sunt atât de cinici încât privesc consiliile județene, municipiile, orașele și comunele conduse de primari PSD drept zone administrative populate cu cetățeni de rangul doi. Asta fac acum, vor să-i pedepsească pe români că votează PSD! Sper că se vor trezi, totuși, la realitate și nu vor îndrăzni să folosească PNRR-ul ca pe un instrument de amenințare și șantaj, prin care să discrimineze mai multe regiuni ale țării pe criterii politice.

Paul Stănescu senator de Olt

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Top