VIDEO: Cod roșu la Londra, alertă de călătorie emisă la București. Marea Britanie, sub avertizare meteo extremă: furtuna Eunice, cea mai puternică din ultimele decenii Social by olt - februarie 18, 2022februarie 18, 20220 De azi dimineață, Londra și mare parte din Marea Britanie sunt sub alertă roșie din cauza furtunii Eunice. Este o alertă meteo extremă – cel mai înalt nivel care poate fi emis. Furtuna este așteptată să lovească violent, cu rafale de peste 140 km/h. Oamenii sunt îndemnați să rămână astăzi în case; meteorologii se tem că furtuna Eunice va fi cea mai gravă care lovește Marea Britanie în ultimele trei decenii. Șoferii de camioane, rulote și motociclete sunt avertizați să circule pe autostrăzi, nu pe drumuri mai mici. Vânt puternic care poate lua si mașinile pe sus Școlile s-au închis, iar trenurile și zborurile au fost anulate după ce National Highways și Met Office au emis alerta de vânt puternic care acoperă întreaga rețea rutieră strategică a National Highways – autostrăzi și unele drumuri A din Anglia. Autoritățile avertizează că există un „risc deosebit de mare” ca vehiculele cu laturi înalte și alte vehicule „vulnerabile”, cum ar fi rulotele și motocicletele, să poată fi azvârlite de pe drum de rafalele de vânt. Celor care au astfel de vehicule li se cere să nu circule pe poduri, viaducte și autostrăzi expuse în toată Anglia. Oamenii au fost avertizați să se aștepte la copaci doborâți, resturi zburătoare, inundații severe, acoperișuri aruncate și linii electrice rupte. Există, de asemenea, temeri de blocare a drumurilor și a rutelor feroviare, de întrerupere a zborurilor, dar și o amenințare de valuri de 40 de metri pe țărmurile Marii Britanii. „Armata e pregătită să intervină”