You are here
Home > Actualitate > Revin restricțiile în România?! Politrucul Alexandru Rafila a spus ce se va întâmpla: Legea îmi permite să…
loading...

Revin restricțiile în România?! Politrucul Alexandru Rafila a spus ce se va întâmpla: Legea îmi permite să…

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a venit cu precizări în ceea ce privește declararea unei epidemii în România în contextul cazurilor de gripă. Oficialul de la Sănătate a declarat că urmează să emită o instrucțiune care se va referi la o stare de alertă epidemică. Ce înseamnă mai exact acest lucru?

Emiterea unui ordin de ministru pentru declararea epidemiei de gripă ar însemna noi restricții, astfel că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că va emite o instrucțiune care se va referi la o stare de alertă epidemică. Ministrul Alexandru Rafila a precizat că România este în a treia săptămână epidemică, dar nu va fi declarată epidemie.

Alexandru Rafila preferă o abordare fără restricții
„Legea 95 îmi permite să adopt o instrucțiune privind o stare de alertă epidemică pentru că declararea epidemiei pe baza unui ordin de ministru ne-ar pune într-o situație – există o lege adoptată în timpul pandemiei, legea 136 – în care să avem restricții. Ați văzut că abordarea noastră a fost una care să vină în sprijinul desfășurării normale a activității economice și sociale, să menținem școlile deschise, nu să introducem iar chestiuni legate de carantină și izolare.

Emiterea unui ordin de ministru ar fi generat o astfel de situație. Prefer să adoptăm, pentru că nu e o situație dramatică, este o situație fără precedent în această perioadă. Ați văzut, însă, că în urmă cu 5 sau 10 ani, în luna februarie aveam mai multe cazuri viroze, am avut și 170.000 de cazuri de viroze pe săptămână. Este doar mai devreme”, a spus ministrul Sănătății.

Nu vreau să ne întoarcem la discuții legate de carantină și izolare
Ministrul a mai spus că înainte de 2020 nu exista această lege, Legea 136, care a fost adoptată de Parlament în 2020 și prin declararea epidemiei practic ar intra în vigoare și restricții.

„Eu sunt un om echilibrat și încerc să găsesc cele mai bune soluții pentru protejarea sănătății publice, dar nu vreau să ne întoarcem în niciun fel la alte discuții legate de carantină și izolare, pe care să le ia autoritățile în cazul în care Ministerul Sănătății emite un astfel de ordin. Situația a fost mult mai bună în timpul pandemiei atunci când am făcut recomandări.

Aderența populației a fost mult mai bună decât în perioada de restricții care a generat și foarte multă tensiune în societate. Prefer partener în populație, nu situații care să ducă la tensionarea situației în general, mai ales că este și un context economic complicat”, a mai spus Alexandru Rafila, potrivit Mediafax.

Ministrul a mai spus că nu crede că se va depăși pragul critic și speră ca după atingerea vârfului, în următoarea lună, numărul de cazuri să înceapă să scadă.

Lasă un răspuns

Top