ACCIDENT GRAV pe Valea Oltului. Trei persoane au murit/ Circulaţia pe DN 7, între judeţele Sibiu şi Vâlcea, blocată Romania by admin - august 7, 2017august 7, 20170 Trei persoane au murit, luni dimineaţa, într-un accident pe Drumul Naţional 7 - Valea Oltului, în apropierea localităţii Câineni, din Vâlcea, după ce o autodubă a pătruns pe contrasens şi a lovit un TIR, transmite corespondentul nostru Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Andra Elena Dăscălete, în accidentul care a
Un ministru al Sănătăţii din UE propune EUTANASIA pentru cetăţenii săraci Diaspora Romania by admin - august 7, 2017august 7, 20172 Ministrul Sănătăţii din Lituania, Rimantė Šalaševičiūtė (foto), a propus introducerea eutanasiei pentru cetăţenii săraci care nu îşi permit îngrijiri paliative. Aceeaşi "soluţie finală", ministrul în vârstă de 60 de ani a propus-o şi pentru copiii suferinzi de boli "incurabile", potrivit Jurnalul.ro. Rimantė Šalaševičiūtė a fost membră a Partidului Comunist din Lituania, apoi
Fondatorul Untold, mesaj sfâşietor: “Cu toţi banii din lume nu mai pot face nimic pentru mine” Romania by admin - august 6, 2017august 6, 20170 Drama prin care trece Sorin Gadola, cel care a investit cei mai mulţi bani în conceptul Untold a luat anul trecut prin surprindere pe toată lumea când a renunţat la partea lui din firmă pentru doar 540 lei. Nimeni nu prea a înţeles de ce, dar acum tânărul a dezvăluit
Previziunile lui Nostradamus: „Țara asta va ruina România până la temelie!” Vine Apocalipsa? Romania by admin - august 6, 20170 Deși nu o dată, România a fost în centrul unor previziuni sumbre, de data asta, cel mai mare prezicător pe care l-a avut omenirea, a anticipat vremuri mai grele ca niciodată pentru țara noastră. ”Rusia va cuceri România, pe care o va ruina până la temelie”, este doar una dintre prezicerile
LIVE VIDEO: UNTOLD Festival 2017, Cele mai ascultate voci ale lumii vor fi live aici acum Romania by admin - august 6, 20170 Cele mai ascultate voci ale lumii vor fi live în această vară pe Untold Arena! Ellie Goulding, Hurts, Mø (Artista cunoscută pentru vocea hitului Lean On), R City, Jasmine Thompson, Example & Dj Wire și Tinie Tempah strălucesc în cea de-a patra constelație a Universului Untold! În universul plin de magie UNTOLD
A spintecat-o fiindca in timp ce intretineau relatii intime a spus asta! Barbatul a fost condamnat pe viata la inchisoare Diaspora Romania by admin - august 5, 2017august 5, 20170 Un barbat de 26 de ani a fost condamnat la inchisoare dupa ce si-a spintecat iubita. Tanarul a comis crima dupa ce tanara, in timp ce intretineau relatii intime, a rostit numele fostului iubit. Fidel Lopez, 26 de ani, si-a omorat iubita, Maria Nemeth, in 2015, in timp ce intretineau relatii intime,
Au invitat-o la emisiune si i-au promis ca ii vor gasi mama, dar ce a urmat este de-a dreptul inuman. Când tânăra a văzut cine a intrat în platou, a început să plângă… Nu îi venea să creadă că asta i se poate întâmpla ei: Diaspora by admin - august 5, 2017august 5, 20170 Producatorii unei emisiuni TV si-au batut soc de naivitatea unei adolescente in varsta de 13 ani care nu si-a mai vazut mama din 2008. Ei i-au promis ca o vor gasi pe femeie, dar ce a urmat este de-a dreptul inuman. O emisiune de divertisment din Cambodgia a primit critici dure
Un barbat din Vrancea a gasit un rucsac cu 14.000 de euro. Ce a facut cu banii a lasat pe toata lumea masca: Romania by admin - august 5, 2017august 5, 20170 O femeie din Vrancea care a pierdut un rucsac, in care se aflau aproape 14.000 de euro, a trecut prin clipe destul de grele. Rucsacul a fost uitat pe o strada din zona Bisericii Catolice din Focsani. Desi la prima vedere parea o sacosa murdara, batranul l-a luat si l-a dus
Mireasa infuriata dupa ce mirele i-a organizat o nunta cu porci! Când a văzut a trait șocul vieții sale. Erau zeci de porci peste tot… De ce a făcut asta bărbatul și cum s-a răzbunat mireasa: Diaspora by admin - august 5, 2017august 5, 20170 O mireasa a trait socul vietii sale cand in ziua nuntii sale a avut parte de o parada a porcilor. Mirele ei s-a gandit sa ii faca o surpriza, insa ea nu a fost incantata deloc! Billy, un pompier din Mansfield Woodhouse, a organizat o petrecere cu 50 de porci cu
Toata viata a banuit ca nu este tatal fiului sau pentru ca baiatul era „prea frumos”. După 28 de ani, nu a mai rezistat și a decis să facă un test ADN. Rezultatul a fost șocant pentru toată lumea! Care era adevărul: Diaspora by admin - august 5, 20170 Un barbat a trait 28 de ani cu banuiala ca nu este tatal fiului sau pentru ca baiatul era prea chipes. Si-a acuzat sotia de infidelitate in repetate randuri, pana cand a decis sa faca un test ADN. Zhang a fost in al noualea cer cand sotia sa i-a daruit un