Ce au găsit în gura bebelușului din Iași, mort la botez: mama lui nu avea voie să facă asta înainte de a-l creștina! Care a fost greșeala. Nimeni nu știe să nu o facă! Mare atenție, viețile copiilor sunt în pericol! Diverse Neinteresante Romania by admin - septembrie 22, 2017septembrie 22, 20170 În ciuda faptului că reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au declarat că botezul copilului a avut loc în condiții normale și necropsia nu a adus lămuriri referitor la moartea copilului, primarul comunei unde a avut loc botezul a întărit ipoteza conform căreia bebelușul a plâns neîncetat pe toată durata ceremoniei de botez. Copilul ar fi plâns atât în timpul botezului, cât și după ce slujba se încheiase, dar abia când preotul era în altar și se schimba a început agitația în biserică, așa că a ieșit și el pentru a verifica ce se petrece. Când a văzut că băiatul nu mai respira, a demarat manevrele de resuscitare, alături de tată Maria Anegroaiei, soția clopotarului, a declarat: ,,Mi-a zis că a fost totul normal, copilul a plâns, i-a mai dat puţin biberon ca să-l împace, apoi a avut loc botezul, îmbrăcarea copilului şi, la împărtăşanie, au văzut că nu mai respiră. Întâi au crezut că doarme, apoi naşul a observat că era vânăt pe la tâmple, probabil de la plâns, că a plâns foarte mult. Păcat că s-a întâmplat aşa, părintele iubeşte tare mult copiii“ Un detaliu foarte important reiese din declarația femeii, unul care a fost repetat și de către purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor. Iată declarația purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei, Marian Timofte: ,,Înţeleg că s-ar fi găsit în gura copilului lapte. Nu sunt medic, nu fac legături, nu mă pronunţ vizavi de cauza decesului, care este o dramă pe care o trăieşte familia, aşteptăm rezultatele necropsiei”. Surse din anchetă confirmă că în gura copilului s-a găsit lapte, așadar, se pare că bebelușul de numai două luni s-a înecat cu lapte, spun surse din rândul anchetatorilor. Medicii, dar și tradiția, atrag atenția că reflexele copilului nu sunt bine formate până la trei luni, așa că uneori copilul înghite aer, în timp ce mămica îl alăptează, de aceea micuțul trebuie să râgâie după masă. În plus, alăptarea trebuie să aibă loc cu cel puțin două ore înainte de baia de seară, iar același lucru este valabil și în ceea ce privește botezul, copilul trebuie alăptat cu 2 ore înainte. În caz contrar, poate regurgita chiar în momentele în care căile lui respiratorii sunt asupate, în timpul cufundării în apă, iar aerul înghițit în timpul alăptării ajunge în plămâni fiindcă copilul nu a apucat să îl dea afară. Odată cu regurgitația, aerul rezidual este înghițit și expirat în plămâni. Iar noi nu înțelegem ce se întâmplă cu bebelușul și de ce se asfixiază. Acest fenomen se numește moarte subită, potrivit observator.tv.