Revoltator: Tânără mama de 21 de ani, reținută în cazul bebelușului găsit mort în Botoșani Actualitate Diverse Neinteresante Romania Sanatate Social by admin - septembrie 28, 20170 Tânără de 21 de ani, reținută în cazul bebelușului găsit mort în Botoșani Descoperire sinistră, marți seara, la marginea oraşului Botoşani. Poliţiştii au găsit într-un canal de colectare cadavrul unui bebeluş abandonat într-un rucsac şi acoperit cu o pătură. Din primele cercetări, autorităţile spun că este posibil că nou-născutul să fi fost asfixiat. Suspectă de această faptă înfiorătoare este o tânăra de 21 de ani, care nu recunoaşte că e mama bebeluşului şi chiar ar fi încercat să-şi ascundă sarcina. Tânăra de 21 de ani locuieşte în gazdă de mai mulţi ani de zile. Proprietara locuinţei a bănuit că femeia este însărcinată, însă tânăra a negat tot timpul. Pe 13 septembrie, tânăra a născut la maternitatea din Botoşani, un băieţel perfect sănătos. Patru zile mai târziu a fost externată. Tânăra şi-a luat bebeluşul, a chemat un taxi şi l-a rugat pe şofer să o ducă la marginea oraşului- în locul în care, ulterior, a fost şi găsit cadavrul copilului. La câteva zile, cei de la maternitate au încercat să dea de femeie, pentru eliberarea unor acte. Nu au dat de ea şi au vorbit cu gazda, iar atunci bănuielile femeii s-au confirmat. Împreună au sesizat Protecţia Copilului, însă tânăra a negat în continuare. Poliţştii au intrat atunci pe fir, au reuşit să dea de urmă taximetristului care i-a dus în locul cu pricina, iar acolo au descoperit copilaşul mort. Medicii urmează să efectueze necropsia. Tânăra a fost reţinută, dar nu recunoaşte nimic. Urmează să fie dusă în faţă magistraţilor cu propunere de arestare preventive, pentru omor. Gazda tinerei: “Tot timpul a ascuns sarcina. Susţinea că nu e adevărat şi nu e adevărat. Am implorat-o. I-am spus că îl înfiez eu pe copil, numai să nu îl înstrăineze. Sora ei şi mama i-au spus că îl cresc ele, dar ea tot spunea nu şi nu, că nu discuta despre asta.” Bebeluș mort, descoperit într-un canal de colectare din Botoșani. O tânără a fost audiată Descoperire macabră marți seară la marginea oraşului Botoşani. Poliţiştii au descoperit cadavrul unui bebeluş, abandonat într-un rucsac şi acoperit cu o pătură, într-un canal de colectare. Oamenii legii au primit un pont de la un şofer de taxi, care în urmă cu aproape 2 săptămâni a lăsat în zonă o femeie cu un copil, care avea un aer suspect. Identificată şi luată la întrebări, tânără, care are 21 de ani, a negat că ar fi fost însărcinată şi susţine că pruncul găsit mort nu este al ei. Trupul neînsufleţit a fost preluat de medicii legişti – singurii care pot stabili cine este mama. Dacă se va dovedi că este femeia audiată, care a minţit, aceasta va fi acuzată de omor. sursa stirileprotv.ro