Într-o zi mai mulți bărbați au întrebat un bătrân:

– Bătrâne, ești fericit alături de soția ta mai bine de 50 de ani, niciodată nu ai fost supărat pe ea și trăiți împliniți. Cum ai găsit așa soție?

– O să vă povestesc. Să știți că și pe vremea mea tinerii ieșeau seara în oraș: la cinema, la o cafenea sau pur și simplu la o plimbare. La întoarcere băieții conduceau fetele, ținându-le de mână. Pe atunci era așa o regulă: dacă le ții de mână o zi – nu înseamnă nimic. Dacă le ții de mână două zile – e un motiv. Iar dacă le ții de mână trei zile – poți deja să te gândești la însurătoare.

Așa și eu: am decis să ies cu o fată. Vorbim despre una, despre alta. Brusc observ că fata își ia mâna din mâna mea. Pentru început nu am înțeles ce se întâmplă. Apoi mi-am dat seama că mergeam direct spre o denivelare. Eu nu am ocolit. Fata a însă a ocolit denivelarea și abia după m-a luat iar de mână. Așa și la denivelarea următoare.

În seara următoare am ieșit cu o altă fată. Povestea s-a repetat: când am ajuns la denivelare ea și-a retras mâna și abia după ce am trecut de ea s-a apropiat din nou de mine. În a treia seară am ieșit cu a treia fată. Și iar ne aflăm în fața denivelării. Ea însă nici gând să se depărteze – ține strâns mâna ei în mâna mea și trece peste denivelare împreună cu mine. Pur și simplu nu a observat ce se află sub picioarele ei: mă privea fericită în ochi. Atunci am decis să trecem peste o denivelare și mai mare. Nu s-a schimbat nimic: ea mă ținea de mână cu aceeași insistență.

Iată de atunci viața încă nu ne-a separat. Ne-am certat de prea puține ori, iar în toate mergem alături, umăr lângă umăr, iar mâna ei este mereu în mâna mea.

Bărbații s-au mirat de spusele bătrânului și mulți dintre ei au spus:

– Eh, bătrâne, dacă ne spuneai asta mai devreme, poate eram și noi fericiți…