După deschiderea Canalului Suez, controlul Mediteranei a devenit o obsesie pentru britanici

El Alamein: Ultimul act al Imperiului Britanic 25 octombrie 2017 – După deschiderea Canalului Suez, controlul Mediteranei a devenit o obsesie pentru britanici.

A doua bătălie de la El Alamein a început pe 23 octombrie, 1942, acum 75 de ani, și s-a încheiat în mai puțin de o lună. A fost precedată, cu câteva luni, de către prima bătălie de la El Alamein, desfășurată în Egipt fără un învingător clar. A doua bătălie nu a încheiat campania din Africa de Nord a celui de-al doilea război mondial, în care puterile Aliaților și ale Axei au concurat pentru controlul regiunii, însă a făcut o victorie germană imposibilă. Precum Midway, Guadalcanal și Stalingrad — celelalte bătălii ce au închis drumurile către victorie ale Axei — El Alamein a fost o victorie strategică pentru Aliați și a definit restul războiului.

Originea campaniei din Africa de Nord a fost ciudată. A fost un război de deșert despre Mediterană care a pus forțele italiene și germane față în față cu forțele britanice și australiene. Marea Britanie era o insulă mică ce nu putea, de una singură, să își susțină viața internă și să poarte un război cu germanii. Depindea de coloniile sale, în special India, pentru materie brută și mâncare. Ruta istorică spre India mergea pe lângă Capul Bunei Speranțe în Africa de Sud, iar mai apoi prin Oceanul Indian. Era o călători lungă și dificilă. Construcția Canalului Suez oferea o rută mult mai scurtă, permițând transportul mai multor mărfuri de către același număr de nave comerciale.

Britanicii întotdeauna au avut un interes în Mediterană, dar, după deschiderea Canalului Suez, a devenit o obsesie. Britanicii ocupaseră Gibraltarul, intrarea din vest a Mediteranei, de la spanioli cu secole în urmă. Canalul dădea Mediteranei o ieșire în est, făcând astfel Mediterana cheia controlului asupra bazinului Oceanului Indian, de la Africa de Sud la Singapore și spre Pacific.

Odată cu înfrângerea Franței în al doilea război mondial, Marea Britanie se confrunta cu mai multe probleme. Trebuia să fie pregătită pentru o posibilă invazie germană. Dar trebuia să își mențină și imperiul ce îi dădea statutul de putere globală. Asta însemna controlarea Gibraltarului și a Suezului. Din 1941, tot sudul Europei era condus direct de către ori aliat cu Germania. Mediterana era încă tulbure, în mod special după invazia italiană în Africa de Nord, unde urmau să li se alăture germanii.

Germanii se așteptaseră să ajungă la un acord de pace cu Marea Britanie după căderea Franței și oferise un acord Marii Britanii prin care aceasta și-ar fi reținut imperiul și comanda asupra cailor maritime. În schimb, ar fi permis Germaniei să controleze peninsula Europeană. Dar Marea Britanie se temea că Germania, având controlul asupra flotelor franceze și italiene și libertatea de a folosi resursele europene pentru un program de construcție masivă de nave, ar fi putut să preia oceanele și imperiul Marii Britanii în cursul unei generații. Marea Britanie a refuzat oferta.

Germanii nu puteau invada Marea Britanie deoarece forțele lor navale nu puteau controla Canalul Mânecii. Înțelegerea oferită de Germani nu putea fi garantată pe termen lung. Britanicii au calculat că datorită cursului războiului, SUA se va alătura războiului ori alegând ori fiind obligată de acțiuni inamice. Așa că au așteptat. Și-au menținut poziția și au luptat ca Atlanticul să rămână deschis în fața U-boat-urilor germane pentru a avea acces la imperiu și la America de Nord.

Ocuparea Suezului

Exista un loc unde așteptarea nu era o opțiune. Britanicii trebuiau să rețină Mediterana pentru a ține Gibraltarul și Suezul deschise. Pentru germani, a existat o oportunitate fabuloasă în Mediterană. Dacă reușeau închiderea ori a Gibraltarului ori a Suezului, linia de alimentare a Marii Britanii s-ar fi lungit considerabil și ar fi devenit de nesusținut. Germanii au încercat să îi convingă pe spanioli să intre în război, dar aceștia au refuzat. Gibraltarul nu putea fi cucerit. Dar Suezul putea.

Germania deja avea Grecia, și dacă ar fi putut lua Suezul, ar fi putut controla și Egiptul. Asta ar fi creat alte oportunități pentru germani. Traversând Peninsula Sinai, ar fi putut ataca spre nord prin Palestina și chiar spre nord-est pentru a cuceri câmpurile petrolifere britanice din Irak și controlul asupra Golfului Persic. Ar fi adăugat probleme logistice masive, dar nu era total imposibil deoarece nu exista nicio forță militară semnificativă în calea germanilor.

Problema pe care o aveau germanii era Uniunea Sovietică. Partiționarea Poloniei a mutat poziția sovietică la aproape 500 de km mai aproape de Berlin. Puterea potențială a sovieticilor era enormă, iar Germania trebuia să presupună că sovieticii vor ataca în momentul în care au destulă forță. Germania deci trebuia să îi atace pe sovietici înainte ca sovieticii să poată ataca Germania. Dar asta ar fi limitat resursele pe care Germania le putea dedica Africii de Nord.

Germanii au făcut compromisul clasic: Au pornit la război în ambele. Și mai rău pentru germani, în timp de mare parte a forței lor era dedicată Uniunii Sovietice, au divizat-o în trei atacuri separate. Primul avea ca scop cucerirea rapidă a Moscovei pentru a-i decapita pe sovietici. Al doilea, au încercat să atace în sud pentru a cuceri Baku din Azerbaijanul de azi — locația uneia dintre cele mai importante rezerve de petrol din lume și singura rezervă semnificativă de care dispuneau sovieticii. Atacul din sud ar fi ruinat economia sovietică și le-ar fi dat germanilor o sursă de petrol foarte necesară. Hitler a mai încercat și cucerirea Leningradului. A eșuat în toate cele trei campanii.

A eșuat și în Africa de Nord, drept urmare a deciziei să atace Uniunea Sovietică în modul în care o făcuse. Deși britanicii erau greu încercați, nu erau înfrânți de către forțele lui Erwin Rommel, feldmareșalul german. O creștere semnificativă a forțelor germane ar fi dus la cucerirea Alexandriei, Cairoului și a canalului. Un atac ulterior spre nord spre Turcia ar fi putut să îi aducă pe turci în război. Ar fi putut convinge Spania să ia Gibraltarul. Ar fi putut forța Marea Britanie să ceară pacea. (Aceste instanțe de „ar fi putut” pot părea speculative, dar cred că probabilitatea ca măcar unul dintre aceste lucruri să se întâmple era extrem de mare.)

Redirecționarea resurselor germane ar fi putut face diferența. La momentul acela, un atac asupra Baku-ului dinspre sud-vest simultan cu un atac complet în sudul Rusiei ar fi linia de alimentare petrolieră sovietică și ar fi pus lacătul pe porțile industriei sovietice. Cu alte cuvinte, Africa de Nord era cheia nu numai pentru scoaterea Marii Britanii din război, dar și un element semnificativ de a convinge Uniunea Sovietică să capituleze. Eșecul de a înțelege semnificația Suezului în tabloul strategic lărgit, și de a concentra eforturile pe baza industrială sovietică — petrolul — a fost punctul în care Germania a pierdut războiul.

Informații proaste

De ce nu a văzut Hitler asta? Avea informații teribile asupra sovieticilor și a fost șocat de rezervele pe care le producea. A avut de asemenea informații proaste și asupra Marii Britanii. A crezut că Winston Churchill va fi dat jos dacă nu va face pace. E posibil să fi primit informații false, informații bune interpretate prost, sau pur și simplu nu a primit niciodată informațiile necesare războiului. În mod interesant, șeful de informații în est, Reinhard Gehlen, a ajuns să lucreze pentru americani imediat după război cât timp sovieticii își consolidau controlul în est.

Rommel nu putea ajunge la Suez din motive logistice. Cu cât se îndepărta mai mult de Tobruk, Libia, cu atât mai rare deveneau proviziile. Cu cât se îndepărtau forțele britanice de Alexandria, cu atât mai rare deveneau proviziile lor. În modul în care era configurat, nu exista nicio modalitate ca vreuna din tabere să câștige. Dar Hitler încă avea oportunitatea să își reconfigureze strategia.

Opțiunea aceea a dispărut pe 8 noiembrie, la patru zile după ce feldmareșalul britanic Bernard Montgomery l-a înfrânt pe Rommel și l-a forțat să se retragă. Statele Unite au invadat Africa de Nord în Operațiunea Torța, ocupând Marocul, trecând prin Gibraltar noaptea pentru a debarca în Algeria și a angaja în luptă forțele franceze loiale guvernului de la Vichy. Această bătălie a clarificat că Rommel nu avea viitor în Africa de Nord.

La momentul acela, și Bătălia de la Stalingrad căpăta formă, iar încercarea lui Hitler de a cuceri Baku din nord era ruinată. Avea puțin timp să se îngrijoreze de miezul problemei, Canalul Suez. SUA a folosit invazia pentru a-și familiariza trupele cu războiul, iar Rommel a folosit avantajul la Trecătoarea Kasserine. Dar războiul din Africa de Nord era încheiat efectiv. Iar cel de-al Treilea Reich era esențial terminat, chiar dacă a mai trebuit multă vărsare de sânge până când războiul s-a încheiat oficial.

Dacă Rommel ar fi ajuns la Cairo și Canalul Suez, istoria ar fi fost diferită. Dar nu a făcut-o. El Alamein, un loc mizerabil ce acoperă o zonă de 80 de km între mare și o depresiune de netrecut din deșert, a fost ultimul moment în care britanicii au condus o campanie majoră a războiului acela sau altui război ei înșiși (cu excepția Războiului din Falkland). De atunci înainte, britanicii au luptat împreună cu americanii și în multe cazuri sub comanda acestora. Fosta colonie devenise fratele mai mare, și cu asta, imperiul s-a destrămat.

El Alamein a fost ultimul act pentru Marea Britanie ca o țară ce putea purta războaie singură, și a fost un ultim act magnific. Dar fără Operațiunea Torța și fără deficiențele decizionale ale lui Hitler, totul se putea termina rău.(AS — autor: George Friedman) Sursa Publicata inițial aici

Mai vezi pe aceiasi tema atac terorist: UPDATE – Un bărbat a intrat cu maşina pe o pistă de biciclete în Manhattan. Opt persoane au fost ucise şi 11 rănite. Incidentul, considerat terorist. Reacţia lui Trump. Cine este atacatorul. El susţine că a acţionat în numele ISIS. FOTO, VIDEO

Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.