You are here
Home > EXTERN > Diaspora > ASIA > Glumetul planetei de la Phenian exclude orice negociere, înainte de sosirea lui Trump în Asia
loading...

Glumetul planetei de la Phenian exclude orice negociere, înainte de sosirea lui Trump în Asia

Coreea de Nord a exclus sâmbătă orice discuție și a amenințat că își va dezvolta arsenalul nuclear, într-un nou avertisment către Donald Trump care începe un turneu în Asia, relatează AFP. Dezvoltarea Nucleara mai anunta Phenianul cum exclude orice negociere, înainte de sosirea lui Trump în Asia Președintele american s-a îmbarcat vineri pentru Asia, prima sa deplasare prezidențială în această regiune a lumii, în momentul când rachetele și programul nuclear nord-coreean provoacă o mare îngrijorare.

Donald Trump este așteptat marți în Coreea de Sud, după o vizită în Japonia. Statele Unite ar trebui să renunțe la „ideea absurdă” că Phenianul va ceda în fața sancțiunilor internaționale și își va abandona armele nucleare, a avertizat agenția oficială nord-coreeană KCNA, asigurând că țara a ajuns în „stadiul final de disuasiune nucleară”. „Este mai bine ca ei să nu mai viseze că vorbesc cu noi despre denuclearizare”, a mai declarat agenția, într-un comentariu intitulat „Nu mai visați cu ochii deschiși”. „Sabia noastră nucleară prețioasă de autoapărare va deveni și mai ascuțită atât timp cât politica ostilă a Statelor Unite împotriva RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) nu va fi abolită odată pentru totdeauna”, a adăugat agenția oficială.

Casa Albă a anunțat că Donald Trump va vorbi în fața Adunării naționale de la Seul despre o „determinare comună în fața amenințărilor comune”. Aproximativ 500 de persoane au protestat sâmbătă pe străzile Seulului, acuzându-l pe Donald Trump că aduce Peninsula Coreea în pragul războiului. În apropiere, o sută de susținători ai președintelui SUA, dintre care foști combatanți, au scandat: „Bine ați venit în Coreea, avem încredere în Trump”.

Președintele american, care a calificat drept „pierdere de timp” orice discuții directe cu Phenianul, se va întâlni la Seul cu președintele sud-coreean Moon Jae-In, care din contră, ar dori o politică de deschidere în direcția Coreii de Nord, denunțată ca o „slăbiciune” de Donald Trump.

Citește și::MApN a primit scrisoare de acceptare din partea SUA privind primul sistem PATRIOT, estimat la 764,78 milioane USD fără TVA

Acum se mai citește și: A pus o linguriță de piper în mașina de spălat. Când vei afla de ce, vei face și tu la fel

Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

VĂ MULȚUMIM CU DRAG, ECHIPA olt.ro

Lasă un răspuns

Top