You are here
Home > EXTERN > Diaspora > In Libia, Organizatorii Comic-Con, arestați pentru „atingere adusă moravurilor”
loading...

In Libia, Organizatorii Comic-Con, arestați pentru „atingere adusă moravurilor”

Un grup armat libian care îndeplinește rolul de poliție la Tripoli a anunțat sâmbătă că a închis porțile Comic-Con și i-a arestat pe organizatori, întrucât a considerat că festivalul pop culture „aduce atingere moravurilor și pudorii”, relatează AFP.

Vineri, sute de tineri s-au grăbit să vină la deschiderea, la Tripoli, a celei de a 2-a ediții a Comic-Con-ului, îmbrăcați în costumele eroilor lor favoriți de manga sau de animație. În cadrul festivalului, care trebuia să continue și sâmbătă, erau prevăzute să aibă loc și competiții de jocuri video.

Potrivit unuia dintre participanți, așa-numita Forță de disuasiune a pătruns în sala în care se derula festivalul, i-a arestat pe organizatori și le-a confiscat computerele. Această forță loială guvernului de uniune națională cu sediul la Tripoli este susținută de comunitatea internațională și este formată în principal din salafiști, care își au cartierul general în estul capitalei.

Aceasta face oficiul de poliție la Tripoli, luptând împotriva traficanților de droguri și de alcool și a persoanelor suspectate că aparțin grupării Stat Islamic (SI). Considerat printre grupurile armate cele mai disciplinate, acesta a câștigat în influență de la instalarea guvernului de uniune la Tripoli în martie 2016 după ce a reușit să aducă sub control crima organizată în capitala libiană.

După ce i-a arestat pe organizatorii Comic-Con, Forța de disuasiune estimează că era „necesar să atacăm aceste fenomene distructive și să le combatem” Forța a precizat că organizatorii vor fi prezentați „parchetului pentru atingere adusă moravurilor și pudorii”. „Acest gen de festivaluri importate din străinătate exploatează slăbiciunea credinței religioase a adolescenților și fascinația lor pentru culturi străine”, a explicat grupul armat.

Fenomenul Comic-Con s-a născut în anii 1970 în SUA, fiind un eveniment la care zeci de fani de BD făceau schimb de reviste de gen. De atunci, acest tip de salon a început să fe organizat în întreaga lume. Chiar și Arabia Saudită, o țară ultraconservatoare unde cinematografele publice sunt interzise, a găzduit în 2017 primul său Comic-Con.

De la căderea regimului lui Muammar al-Gaddafi în 2011, autoritățile succesive de tranziție au eșuat în tentativa de a introduce o poliție și o armată regulate, capabile să restabilească ordinea într-o țară în care există sute de miliții.

Citește și::MApN a primit scrisoare de acceptare din partea SUA privind primul sistem PATRIOT, estimat la 764,78 milioane USD fără TVA

Acum se mai citește și: A pus o linguriță de piper în mașina de spălat. Când vei afla de ce, vei face și tu la fel

Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

VĂ MULȚUMIM CU DRAG, ECHIPA olt.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Top