Întâi de toate, ce este ATCP? ATCP este denumirea generică pentru Angered Temper with Choleric Progression, un sindrom tot mai des întâlnit la copiii cu vârste cuprinse între 1 și 12 ani, cu manifestări extreme, ce includ comportamente dezadaptive. Copiii cu ATCP pot fie să dezvolte o timiditate exagerată, cu tendință de izolare, fie un comportament agresiv și o stare de nervozitate excesivă. Prezența a 3-4 simptome indicate de specialiști (agresivitate, nervozitate excesivă, violență verbală sau și fizică de tip „bullying”, cerințe excesive față de părinți, timiditate, minciună, tendința de izolare, însingurare sau refugiere în consum tehnologic) este suficientă pentru ca un astfel de copil să poată fi considerat ca având comportament dezadaptiv.

Sindomul ATCP este considerat fenomenul secolului. În România, o echipă de specialiști psihologi, împreună cu Itsy Bitsy FM, Asociația Părinților Isteți, susținută de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, și-a propus să vină în sprijinul părinților și persoanelor interesate cu informații și consultanță, deschizând canale de comunicare www.sindromatcp.ro și Facebook.com/Stop ATCP.

Sindomul ATCP, avertizează specialiști, este un efect asupra copiilor al lipsei părinților din viața lor. Și nu este vorba numai depre copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Datele arată că sunt 80 000 de astfel de copii, un sfert dintre aceștia rămânând chiar singuri acasă, în grija altor persoane. Îngrijorător este, însă, numărul în creștere al copiilor care se simt neglijați de părinții prezenți fizic, cu care locuiesc, dar cu care nu comunică. 1-ul din 10 copii de școală generală declară că stă de vorbă cu părinții lui doar câteva minute într-o zi lucrătoare. E trist!

Dar eu nu cred că există părinți care-și neglijează copiii conștienți fiind de efectele lipsei lor. (Veți spune că sunt, dar eu nu-i încadrez pe aceștia în categoria părinților.) Toți părinții vor binele copilului, așa cum îl înțeleg ei. Intenția nu e vicioasă, își iubesc copiii, dar nu știu cum să-i facă să și simtă asta. Mulți dintre ei pornesc de la premisa că știu mai bine decât copiii lor ce le face bine. Și se opresc la asta, la lipsa de informații și experiență a copiilor. Îi sfătuiesc să treacă bariera, să-i asculte pe copii. Chiar dacă nu sunt pregătiți să-i lase să ia decizii, măcar să-i asculte. Măcar să le afle nevoile.

Dar când? Nu au timp părinții. Muncesc pentru copii. Trebuie să facă bani pentru haine, bani pentru jucării, bani pentru activități, bani pentru bone, bani pentru grădiniță, școală, after-school, meditații, cursuri, bani pentru o viață mai bună decât au avut ei.

„Pentru societatea în care trăim, timpul a devenit o resursă critică, care afectează echilibrul dintre viața de familie și cea profesională. Primele victime ale acestei situații pot fi, uneori, copiii. Ocupați sau prea grăbiți, părinții nu realizează că, deși cred că le oferă copiilor lor o viață extraordinară, uneori acestora le lipsește ceva sau au o problemă (…)”, declară Gabriela Coman, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.