You are here
Home > Actualitate > Ce mâncau românii de Crăciun în 1937! Mesele de Crăciun se întindeau până seara târziu, iar ultima cafea servită se numea „sictir caffe”
loading...

Ce mâncau românii de Crăciun în 1937! Mesele de Crăciun se întindeau până seara târziu, iar ultima cafea servită se numea „sictir caffe”

In prezent, meniul de Crăciun este foarte diversificat, incluzând, pe lângă preparatele tradiţionale româneşti, şi feluri de mâncare mai sofisticate „împrumutate” de la străini, cu nume greu de pronunţat. În trecut meniul de sărbători al românilor era unul bazat pe preparate româneşti, însă la fel de bogat, potrivit lingvistului Ion Coja, care a descoperit un jurnal de bal din anul 1937.

Tradiţia românilor de a încărca mesele cu bucate de tot felul este, probabil, unul din motivele pentru care Crăciunul este una din cele mai aşteptate sărbători ale anului, iar timpurile moderne au adus pe mesele românilor şi alte preparate pe lângă cele tradiţionale.

Chiar dacă şi în 1937 românii sărbătoreau Naşterea Domnului prin mese festive, unde erau invitaţi apropiaţii şi oamenii de seamă din acea perioadă, opţiunile oamenilor strânşi în jurul mesei de Crăciun erau mult mai puţine decât în prezent. Conform unui jurnal de bal din 1937, descoperit de lingvistul Ion Coja, mesenii soseau la casa gazdei în jurul prânzului, unde erau întâmpinaţi cu cele mai frumoase tacâmuri şi farfurii, potrivit Mediafax.

Conform regulilor nescrise ale vremurilor respective, oamenii nu se aşezau direct la masa, ci socializau o mare parte din timp. Domnilor li se puneau la dispoziţie „alune sărate şi ţuică de Văleni”, în timp ce doamnele erau preocupate de retuşarea machiajului, iar copiii de cadourile de Crăciun.

În tot acest timp masa se umplea de bunătăţi, printre care ouă umplute cu o pastă făcută din ficat de pasăre, roşii umplute cu brânză, caşcaval (cel mai bun era de la oierii sibieni), kaizer, măsline naturale marinate, salam de Sibiu, murături şi piftie de porc şi curcan.

„După ce invitaţii se serveau cu câte puţin din fiecare, fiind îndemnaţi de gazde să nu mănânce prea mult pentru a păstra loc următoarelor bunătăţi, urma preparatul preferat al tuturor mesenilor: salata de boeuf «făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare», notează Ion Coja pe ioncoja.ro.

După prima parte a festinului mesenii făceau o pauză de la mâncare şi se ridicau de la masă pentru a relua discuţiile despre societate şi politică, timp în care doamnele ajutau la strânsul farfuriilor şi la înlocuirea platourilor cu alte bunătăţi pe bază de peşte.

Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.

Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese, completează lingvistul pe site-ul său. La toate acestea se adăuga şi un platou mare, pe care se afla un şalău cu maioneză, sos alb de lămâie şi somn la grătar.

Apoi, după o altă pauză de discuţii pentru a se face loc pe masă felurilor de mâncare tradiţionale, se serveau ciorba de perişoare sau supa de pui şi sarmaluţele cu mămăligă.

„Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat ,rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, pomana porcului. Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez”, notează lingvistul Ion Coja, conform unui jurnal de bal din 1937.

După masa copioasă musafirii erau invitaţi să se relaxeze la o cafea în salon, după care urmau piesele la patefon, ce aveau să ridice oamenii la dans. Nu lipseau în tot acest timp fructele exotice şi cozonacii pufoşi, umpluţi cu stafide, nucă şi cacao. Pe final, invitaţii erau rugaţi să servească din cele două torturi cu mere (unul pentru Prunc şi celălalt pentru fecioara Maria), iar vinul se schimba cu unul dulce, de Cotnari. Nu se servea şampanie de Crăciun, aceasta fiind păstrată pentru Revelion.

Petrecerea de Crăciun din 1937 ţinea până spre miezul nopţii, unii dintre meseni uitând să mai plece acasă. Aşa că, pe la ora 22:00, musafirii erau serviţi cu a doua cafea, numită „sictir caffe”, un apropo că a venit vremea ca invitaţii să-şi ia rămas bun de la gazde şi să se retragă, în sfârşit, la casele lor. A doua zi, conform obiceiului, gazdele primeau scrisori de mulţumire din partea musafirilor, semn că masa de Crăciun a fost una apreciată de toată lumea.

Sursa: Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Top