Extremiști unguri au acoperit însemnele Ambasadei României de la Budapesta cu steagul secuiesc. MAE și Guvernul, nicio reacție. FOTO Actualitate Articole Diaspora Educational Europa EVENIMENTE EXTERN Galerie International Life Lifestyle media Neinteresante NEWS NEWS Online Politică Povesti Reteta Romania Sanatate Social Spiritualitate Tips&tricks TURISM by admin - ianuarie 15, 2018ianuarie 15, 20180 Scandalul diplomatic București-Budapesta, generat de unele afirmații făcute de premierul Mihai Tudose legate de automia maghiarilor din România, tinde să ia amploare. În noaptea de 12 spre 13 ianuarie 2018, extremiștii unguri din ,,Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria (HVIM) au acoperit emblema Ambasadei României de la Budapesta cu însemnul secuiesc, conform unor surse diplomatice române. Deși au trecut două zile de la această provocare a extremiștilor unguri la adresa statului român, nici Ministerul de Externe, nici un alt oficial al Guvernului român nu au reacționat în vreun fel. Reamintim că vineri, ministerul Afacerilor Externe din Ungaria l-a convocat pe ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, în urma afirmațiilor făcute de premierul Mihai Tudose cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc. Ministrul de externe Peter Szijjarto a considerat inacceptabilă această formulare a oficialului român. MAE de la Budapesta afirma că așteaptă explicații și scuze din partea Guvernului României. Premierul Tudose afirma joi seară că refuză orice dialog legat de autonomia unei părți a României. Premierul consideră că discuțiile despre autonomia ținutului Secuiesc sunt „doar o încercare de destabilizare a unității României în anul Centenarului”. El apreciază că „discuțiile despre autonomia Ținutului Secuiesc sunt în afara legii și nu merită luate în seamă”. Declarațiile premierului român care au aprins Budapesta au fost însă următoarele: „ Părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga bățul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, și anul ăsta să devina unul al certurilor, în loc sa fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignorați, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag”, afirma Mihai Tudose la Realitatea TV, comentând Pactul de la Cluj, din 8 ianuarie, prin care liderii partidelor maghiare din România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Civic Maghiar și Partidul Popular Maghiar din Transilvania solicită autonomie teritorială, locală și culturală. Mișcarea de Tineret 64 de Comitate din Ungaria (HVIM), al cărei nume se referă la numărul de comitate pe care le avea Ungaria Mare, înainte de Tratatul Trianon, este o organizație extremistă care militează pentru refacerea Ungariei Mari și pentru anularea Tratatului de la Trianon.