Oferta Londrei pentru cetățenii din UE care ajung în UK în perioada de tranziție Actualitate Articole Diaspora Diverse Economic Educational Europa EVENIMENTE EXTERN Galerie International Life Lifestyle Londra media Neinteresante NEWS NEWS Online Politică Povesti Reteta SHOWBIZ Social Spiritualitate TURISM UK by admin - martie 1, 2018martie 1, 20180 Potrivit surselor, libertatea de mișcare a persoanelor va continua în perioada de tranziție, dar vor exista noi reguli în privința noilor veniți În cadrul negocierilor pentru #BREXIT, oficialii din #Marea Britanie și #Uniunea Europeana au ajuns la un acord în privința unei perioade de tranziție după ce Regatul Unit va părăsi blocul comunitar. UE dorește ca perioada de tranziție, care este destinată pentru a netezi calea spre viitoarea relație post-Brexit între cele două părți, să dureze până la 31 decembrie 2020. De cealaltă parte, Marea Britanie spune că ar trebui să dureze aproximativ doi ani, începând din martie 2019. Una dintre problemele importante asupra cărora nu s-a ajuns încă la un acord este cea a drepturilor cetățenilor. Potrivit site-ului televiziunii BBC, surse din guvernul de la Londra spun că există o „ofertă” de compromis pentru UE, care dorește ca cetățenii din statele membre ale blocului comunitar, printre care și România, să aibă exact aceleași drepturi în perioada de tranziție ca și până acum. Astfel, cetățenii din UE care sosesc în Marea Britanie în perioada de tranziție, după Brexit, vor fi eligibili pentru a locui și munci pe teritoriul britanic pe termen nelimitat. Aceasta înseamnă că libera circulație a persoanelor va continua până la sfârșitul celor aproximativ doi ani de tranziție. Dar, aceleași surse precizează că acele persoane care ajung în UK în timpul perioadei de implementare nu trebuie să se aștepte la aceleași drepturi ca și acum. Conform bbc. com, cei care sosesc pe teritoriul Regatului Unit după 29 martie 2019, ziua în care Marea Britanie părăsește UE, vor trebui să se înregistreze la autorități, în cazul în care doresc să stea pentru o perioadă mai mare de trei luni. După ce au trecut de procesul de înregistrare, ei vor putea să rămână timp de cinci ani pentru a munci sau studia, iar după cei cinci ani vor putea să aplice pentru cetățenia britanică. Pe de altă parte, cetățenii din țările membre UE care au trăit în mod continuu în Marea Britanie, timp de cinci ani, înainte de 29 martie 2019, vor fi în măsură să aplice pentru a rămâne pe termen nelimitat prin obtinerea „statutului de rezident permanent „. Ei vor avea dreptul să își aducă soția/soțul și alți membri ai familiei în Regatul Unit, în mod automat, în conformitate cu normele de liberă circulație ale UE. Cei care sosesc după ziua Brexit-ului, vor avea, de asemenea, posibilitatea de a-și aduce membrii familiei în Marea Britanie, în conformitate cu normele de circulație liberă, în perioada de tranziție. Dar, acum apare principala modificare a regimului actual. Atunci când perioada de tranziție se va încheia, cei ajunși în UK în această perioadă vor trebui să respecte regulile care se aplică în prezent cetățenilor britanici care doresc să fie alături de membrii de familie din afara UE, cum ar fi cerința de venit minim. Din iulie 2012, cetățenii Regatului Unit și rezidenții care aplică pentru a aduce în UK un partener din statele din afara UE, trebuie să fie câștige cel puțin 18.600 lire sterline pe an, înainte de impozitare. Potrivit bbc. com, purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a spus că va exista un sistem de imigrație nou pentru cetățenii din UE și unele dintre drepturile acestora vor fi diferite după încheierea perioadei de implementare post- Brexit. Referitor la acestă problemă majoră cu UE, Marea Britanie insistă ca cetățenii din blocul comunitar care sosesc în Marea Britanie în timpul tranziției trebuie să aibă drepturi definite și interpretate numai în legislația Regatului Unit și prin instanțele britanice.