În toate porturile dunărene ale României (cu excepţia zonei Deltei) nu mai există, de mai bine de două decenii, nicio cursă de pasageri pe apă. Până şi navele de croazieră străine (Germania, Ungaria, Austria) opresc pe teritoriul nostru doar când au urgenţe medicale. În rest, ocolesc oraşele româneşti ca şi cum s-ar teme de epidemii.

1.075 de kilometri. Aceasta este lungimea Dunării pe teritoriul sau la graniţa României. În teorie, fluviul este o binecuvântare pentru români, din cel puţin două puncte de vedere: economic şi turistic. Practic, pe latura economică, avem la dispoziţie o adevărată autostradă de apă, pe care nu trebuie să repari niciodată şi care înseamnă costuri de transport al mărfurilor de doar 30% din cel al transportului rutier. Turismul este un al doilea aspect important, fie şi dacă ţinem cont că în Austria şi Germania (care deţin împreună mai puţin curs al Dunării decât România), se raportează anual, doar din cursele de pasageri pe Dunăre, venituri de peste 120 de milioane de euro. În România, lucrurile stau însă destul de prost în ceea ce priveşte valorificarea fluviului.

Dacă în zona de mărfuri lucrurile stau cât de cât rezonabil (deşi şi aici, conform asociaţiei armatorilor români, volumul anual transportat a scăzut cu 58% în 2018 faţă de 1991), în privinţa curselor de persoane situaţia este dramatică: practic, în ultimele două decenii, pe 1.000 de kilometri de fluviu – de la Baziaş la Isaccea – n-a mai circulat nicio navă de pasageri. Excepţie fac doar navele de croazieră ungureşti, germane şi austrice, care fac drumul către Delta Dunării cu o frecvenţă destul de ridicată. Însă acestea nu opresc în porturile româneşti decât pentru vreo urgenţă medicală sau dacă apare vreo problemă tehnică la navă. „Ultima dată când a oprit o navă de pasageri la Galaţi a fost când a murit cineva la bord”, mărturisea nonşalant, în vara lui 2018, Picu Apostol Roman, unul dintre viceprimarii Galaţiului.

Motivele dispariţiei curselor de pasageri de pe Dunărea românească sunt multiple. Unul ar fi acela că transportul pe apă este lent. De la Galaţi la Brăila faci, cu o navă de pasageri, între 40 şi 50 de minute. Cu maşina, durează 10-15 minute. În teorie, n-ar exista, drept urmare, cerere. Realitatea, însă, arată altceva. În 2018, de Ziua Marinei, autorităţile de la Galaţi au închiriat trei nave de pasageri (două dintre acestea fiind vase istorice, aflate în excelentă stare de conservare).

Surprinzător, mii de oameni s-au înscris la minicroazierele pe fluviu, iar navele nu au făcut faţă cererilor. Mai puţin de jumătate dintre cei înscrişi au avut parte de o plimbare pe Dunăre, ceea ce arată că există cerere. Chiar una mare. Acest aspect este confirmat şi de Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, în urma sondării opiniei publice. Gălăţenii sunt de părere că fie şi numai reintroducerea curselor de pasageri Galaţi-Brăila ar fi un real succes. Dar cine să facă asta?

În lipsa unui sprijin de la autorităţi, locuitorii şi societatea civilă din Galaţi nu pot decât să se „hrănească” cu nostalgii. Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, în parteneriat marinarii.ro, cu sprijinul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” din Galaţi, organizeaza în perioada 29 martie -28 aprilie 2019 o expoziţie de cartofilie şi fotografie intitulată ,,Pasagerele de odinioară”. Vor fi expuse 85 de ilustrate (cărţi poştale şi fotografii) din colecţiile personale ale lui Ilie Negrea, George Milea, Valiza cu fotografii (fotograf Mihai Blăjuţ), Mioara Slabu, Aurel Sibiceanu, marinarii.ro (Cristian Gregoretti şi Cristian Munteanu) şi site-uri internet. Vernisajul va avea loc în data de 29 martie 2019 la ora 11.00 la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, fiind organizată şi o dezbatere în legătură cu istoria pasagerelor, fiind considerată, după cum spun organizatorii „şi o activitate de susţinere a reintroducerii navelor de pasageri, ce ar asigura conectivitatea Galaţiului cu celelalte oraşe riverane Dunării”. Decât nimic…