Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord propune înființarea a 71 de secții de votare la alegerile pentru Președintele României in 2019 Articole Diaspora Europa EVENIMENTE Galerie International Londra NEWS Online Reteta Romania Sanatate Social Spiritualitate Stiri TURISM UK by admin - octombrie 4, 2019octombrie 4, 20190 Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord propune înființarea a 71 de secții de votare la alegerile pentru Președintele României in 2019 Comunicat de presă Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord propune înființarea a 71 de secții de votare la alegerile pentru Președintele României Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va propune înființarea a 71 de secții de votare alegerile pentru Președintele României de anul acesta. Pentru a răspunde întrebărilor venite în urma informațiilor din mass-media despre organizarea a doar 8 secții de votare, precizăm că cele 8 sunt cele propuse de Consulatul General al României la Edinburgh (pentru a acoperi Scoția și Irlanda de Nord). Subliniem că, pe lângă acestea, mai sunt în lucru încă 63 de propuneri destinate să acopere restul teritoriului Regatului Unit, mai precis 60 în Anglia și 3 în Țara Galilor. Lista finală va fi transmisă către Ministerul Afacerilor Externe, care o va supune aprobării Autorității Electorale Permanente în momentul în care pentru fiecare dintre secțiile de votare propuse va fi identificată o locație, termenul limită fiind, potrivit legii, 19 octombrie 2019. Conform prevederilor OUG nr. 64/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, comunicarea secțiilor de votare propuse de misiunile diplomatice și oficiilor consulare se face eșalonat către Autoritatea Electorală Permanentă. Comunicarea listei complete se face de către fiecare misiune diplomatică și consulară în parte, pe măsură ce operațiunile de identificare și stabilire a sediilor secțiilor de votare sunt finalizate. La nivelul Marii Britanii, procesul de înființare a secțiilor de votare este gestionat prin intermediul celor trei misiuni diplomatice și consulare: Ambasada României la Londra (44 de secții), Consulatul General de la Manchester (19 secții), Consulatul General de la Edinburgh (8 secții). Spre deosebire de Consulatul General de la Edinburgh, care a finalizat procesul de identificare a spațiilor pentru cele 8 secții propuse în circumscripția sa, Ambasada României la Londra și Consulatul General de la Manchester se află în curs de identificare a spațiilor pentru 5 din cele 44, respectiv 3 din cele 19 pe care le vor propune. Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Consulatul General de la Manchester, Consulatul General de la Edinburgh și rețeaua de consulate onorifice de pe teritoriul Regatului Unit depun toate eforturile în vederea asigurării celor mai bune condiții pentru exercitarea de către cetățenii români aflați în Marea Britanie a dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din 8-10 noiembrie 2019, respectiv 22-24 noiembrie 2019. Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord propune înființarea a 71 de secții de votare la alegerile pentru Președintele României in 2019