You are here
Home > Actualitate > Legea recursului compensatoriu a fost abrogată. „Epoca infractorilor începe să apună”
loading...

Legea recursului compensatoriu a fost abrogată. „Epoca infractorilor începe să apună”

Legea prin care se abrogă recursul compensatoriu şi se revine la varianta din 2016 a fost adoptată astăzi în Camera Deputaţilor.

La scurt timp după adoptarea legii, deputatul USR Stelian Ion a declarat în plenul Parlamentului că ”epoca infractorilor începe să apună”:

”Epoca infractorilor începe să apună. Epoca în care cei care săvârșesc infracțiuni sunt premiați, în vreme ce cetățenii onești sunt ignorați de către statul român s-a dus. trebuie să înțelegeți cu toții lucrul ăsta. Și cei care au votat, au susținut, varianta aceasta odioasă a legii recursului compensatoriu ar trebui să-și toarne cenușă în cap, nu să vină să ne explice cât de bună este această lege și ce greșit a fost acest vot.” – a spus parlamentarul USR.

Potrivit Agerpres, deputaţii au adoptat, la propunerea Ministerului de Justiţie, un amendament potrivit căruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Astfel, condamnaţii nu vor mai beneficia de zile libere dacă au fost încarceraţi în condiţii neadecvate sau dacă au prestat zile de muncă. Până acum, peste 20.000 de deţinuţi au fost eliberaţi înainte de a-şi ispăşi pedepsele.

Singurii parlamentari care au mai avut obiecţii au fost chiar artizanii acestei legi, deputații PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea. Ei au susţinut, marți, la dezbaterile din Comisia Jurifică, faptul că abrogarea va atrage amenzi usturătoare de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, având în vedere ca deţinuţii stau în aceleaşi condiţii în închisori.

Lasă un răspuns

Top